Scandal monstru între Fulgy şi Ina! Fosta logodnică, mărturisiri halucinante: ”Are probleme psihice! Ia TREI PASTILE pe zi!”

Scandalul izbucnit între Fulgy, fiul Vioricăi de la Clejani şi Ina, fosta lui logodnică, este departe de a se fi terminat, iar acum detalii incredibile au ieşit la iveală.

Autor: T.S.

După ce s-a spus că Fulgy ar fi dus-o pe Ina Gheorghe la detectorul de minciuni pentru a vedea dacă l-a înşelat cu Franco, fostul iubit al lui Carmen Minune, dar şi cu alţi bărbaţi, Ina a făcut dezvăluiri.

Mai exact, ea şi-a dorit să clarifice totul şi a spus că Fulgy ar fi agresat-o şi, ba mai mult, ar avea probleme psihice.

”Din cauza declaraţiei mincinoase dată de Fulgy, băiatul doamnei Viorica de la Clejani, se tot fac articole cu afirmaţii neadevărate. Şi adevărul e că m-a cerut de soţie, iar la câteva zile uitându-mă în telefonul lui am văzut că m-a înşelat, am fost abuzată fizic de acest băiat, de aceea am pus punct relaţiei. Mi-a spus câteva zile la rând să ne împăcăm, nu am acceptat şi m-a ameniţat spunându-mi că va face asta în presă cu scopul de a mă denigra. El acum se află în Spania însoţit de o altă domnişoară, în tot acest timp îmi tot scria mie să ne împăcăm, penibil! Bărbaţii enumeraţi de acesta sunt bărbaţi cu care el a avut divergente în trecut. Aceştia fiindu-i superiori şi neavând ce să le facă a crezut că se "răzbună" făcând asta. Am avut o relaţie cu unul din cei enumeraţi înainte de a fi cu el, unii îmi sunt cunoştinţe, iar pe ceilalţi nici măcar nu-i cunosc.

Într-adevăr mi-a propus să fac acel test poligraf într-o dimineaţă, neacceptând a avut o reacţie foarte urâtă acasă. Am intrat în baie, m-am încuiat, a spart uşa şi m-a dus obligată la acel test însoţiţi de tatăl său, nici dânsul nu l-a putut calma. Ajungând acolo nu s-a putut ţine testul fiindcă eram speriată de cele întâmplate acasă. Fulgy, în prezent, are o problemă psihică, el fiind diagnosticat cu depresie şi cu tulburări de personalitate.
Ia trei pastile pe zi. Am conversaţiile cu el şi familia lui şi pot demonstra tot ceea ce am scris. Nu mi-am dorit să se ajungă la aşa ceva, dar văd că aceste aberaţii continuă să apară aşa că voi clarifica lucrurile.”
, a spus revoltată fosta iubită a lui Fulgy.

Distribuie pe:
Abonează-te pe

Citește și:

Laurette are ganduri de divort? Ce a spus despre casnicia ei cu omul de afaceri aflat in puscarie!

Doliu la Casa Regală! Mama Principelui Radu, Gabriela Duda, a murit

Chef Cătălin Scărlătescu şi Gina Pistol s-au căsătorit! Totul s-a petrecut pe platourile de filmare

Astăzi 7 dintre zodii se bucură de binecuvântări pe toate planurile. Cei aflați într-o relație au parte de câteva surprize

Vestea dimineții despre LAURENȚIU Reghecampf! Anunțul cumplit a venit chiar acum

Cine este soția lui Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală? Cei doi au împreună 4 copii

Marcel Ciolacu își pregătește retragerea de la conducerea PSD. Cine va fi viitorul lider al social-democraților

FRF a decis soarta lui Edward Iordănescu! Anunțul făcut de directorul tehnic Mihai Stoichiță

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies