WOW

Scene şocante! Sora unei cunoscute interprete de muzică populară a căzut de la etajul patru

Sora interpretei de muzică populară Lili Ciortan a căzut de la etajul patru al blocului în care locuieşte, aflat în localitatea vasluiană Negreşti.

Distribuie pe:

Autor: A. I.

Femeia, în vârstă de 70 de ani, a fost găsită de echipajele SMURD în stare critică. Cadrele medicale SMURD, acolo unde lucrează şi fiica ei ca asistentă medicală, au reuşit să o stabilizeze, însă prognosticul medicilor este unul rezervat, informează Adevărul.

Poliţiştii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul şocant, dacă a fost vorba de un accident sau o tentativă de sinucidere. Bătrâna era cunoscută cu anumite afecţiuni medicale.

Născută în oraşul Negreşti, în care locuieşte şi sora ei, Lili Ciortan este una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică populară din judeţul Vaslui. Ea a moştenit talentul la muzică din familie. "Tatăl meu cânta la vioară, un frate la saxofon, iar celălat frate, care este şi dirijorul orchestrei Negreşti, cântă la acordeon. Sunt dintr-o familie de lăutari şi cred că am acest dar încă de când eram în burtica mamei şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru fărâma de talent pe care mi-a dat-o", mărturisea în trecut cunoscuta interpretă de muzică populară. 

Galerie foto