Școală cu doar șase elevi: „Suntem o familie”

La Școala Generală din satul Rugi, comuna gorjeană Turcinești, mai învață doar șase copii. Au fost șapte până de curând, dar un băiat s-a mutat cu tatăl său în Anglia și s-a înscris acolo la școală.

Distribuie pe:

Autor: R.L.

Școală cu doar șase elevi: „Suntem o familie”

Un singur băiat este în toată clasa, dar elevii și învățătoarea cu o vechime de peste 25 de ani sunt ca o familie. „Având un număr de copii foarte mic, cred că avem rezultate școlare bune. Avem timp suficient să ne ocupăm de fiecare în parte. Suntem o mică familie. Copiii sunt foarte prietenoși, foarte apropiați de noi. La clasa pregătitoare, am o fetiță mai timidă. Cred că la anul, va fi mai îndrăzneață. Deja știe să citească, scrie literele de tipar cum avem în programă. Avem copii foarte isteți”, a spus, cu mândrie, învățătoarea Daniela Râncu.

La școala din satul Rugi, comuna gorjeană Turcinești, mai învață doar șase copii

Cu toții se tem că școala va fi închisă și își doresc ca acest lucru să nu se întâmple deși numărul elevilor scade cu fiecare an.

Citeste si: De la școală au ajuns direct la spital! 20 de copii au probleme grave la ochi, după ce într-o clasă a fost lăsat pornit un dispozitiv periculos fără a fi respectate instrucțiunile

Citeste si: Zeci de elevi de la o școală din Brașov au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au acuzat arsuri și usturimi în zona ochilor

Citeste si: Un polițist din Maramureș a lovit cinci elevi în cancelaria școlii: "A spus şi ce n-a făcut, de frică"

„În clasa a patra, am patru copii. În clasa pregătitoare, o fetiță și în clasa a treia, o fetiță. În total, șase elevi. Am mai avut un elev în clasa a patra. A plecat cu tatăl său în Anglia de puțină vreme. Nu mai știm de el. Unde sunt mai mulți e și concurență, dar noi muncim să facem față și mai departe unde vor fi mai mulți copii. Să sperăm că nu se desființează școala pentru că e greu să vină copiii mici la ora 14 din centru spre casă. Ar fi destul de greu. S-au învățat aici. O elevă stă peste drum de școală. Toți stau în apropiere. Aici au fost mereu puțini copii în ultimii ani”, ne-a mai mărturisit învățătoarea.

 

Citește mai mult pe Pandurul 

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate