Școala se schimbă de anul viitor, anunță ministrul Educației! Ce se va întâmpla cu elevii încă din clasa pregătitoare

Monica Anisie, noul ministrul al Educației, a venit cu idei noi, de la reducerea numărului de ore al elevilor, până la schimbarea examenului de Bacalaureat.

Autor: C.L.

Recent, într-o discuție cu specialiștii din domeniu, Monica Anisie a afirmat că va realiza planuri-cadru noi începând de la clasa pregătitoare până la liceu.

”Avem nevoie de o schimbare curriculară. Primul pas este să construim aceste planuri-cadru de la clasa pregătitoare și până la finalizarea liceului, fără aceste întreruperi pe care le-am avut de-a lungul timpului, când am construit pe cicluri. Nu am construit, până în 2016, un profil al absolventului.

Când a trebuit să construim planurile-cadru pentru gimnaziu, m-am trezit în 2016 ca trebuie neapărat să facem cât mai rapid aceste lucruri și am întrebat specialiștii ce trebuie să urmărim? Să urmărim profilul absolventului, adică ce ne dorim să avem la finalul gimnaziului. Apoi construim niște programe care să fie aplicabile și care să urmărească interdisciplinaritatea, transdisciplinaritatea, ceea ce nu există la momentul acesta”, a afirmat Monica Anisie.

Citeste si: Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel...- bzi.ro

Citeste si: Ministrul Educației, anunț pentru părinți și elevi! Ce se va întâmpla cu clasa pregătitoare: se desființează sau nu?

Ministrul Educației vrea să schimbe și modul în care sunt concepute subiectele pentru examene, în special pentru Bacalaureat.

“Pentru anul acesta școlar, nu se poate schimba nimic. Ceea ce pot să spun este că putem să construim pentru anul viitor măcar subiecte în așa fel încât, pilotându-le, să fie mai aplicate și care să nu mai fie bazate pe memorie. Se poate construi un astfel de subiect, în așa fel încât să vină și în întâmpinarea elevilor”, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, referitor la examenul de Bacalaureat.

Vezi pe stirilekanald.ro câte ore vor sta elevii la școală de la anul

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Oana Roman, noi declarații despre despărțirea de soțul ei, Marius Elisei: „Nu aveți de ce să vă pară rău”

Bianca a dezvăluit secretul Marianei din casa Puterea Dragostei: are un altar pentru Jador! VIDEO EXCLUSIV

Fosta soție a lui Ionel Ganea, declarație halucinantă după divorț: „Îmi este rușine că este tatăl copiilor mei”

Iată ce trebuie să faci pentru a avea parte de câștiguri financiare mâine!

Anunțul zilei depre pensii! La ce vârstă vor ieși românii la pensie? Schimbări radicale din 2023

SMILEY se desparte de Gina Pistol! A aflat ce a făcut aceasta ca să devină prezentatoare la Antena 1! ESTE SCANDAL IMENS!

Ziua începe cu o veste tristă. Din păcate este vorba despre Gabriel Cotabiță. În ce stare se află

VIDEO | Un cunoscut fotbalist a recunoscut că este homosexual. Este primul fotbalist profesionist în activitate care a anunţat asta

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies