kanald.ro

Evenimente
Se complică ancheta în cazul accidentului din Pașcani, în care Alexia și-a pierdut brațele. Ce se întâmplă la 2 ani de la tragedie și ce informații au ieșit la iveală despre șofer
Au trecut mai bine de 2 ani de la accidentul din Pașcani, unde 27 de ani adolescenți au fost răniți grav, iar ancheta evoluează lent. Ce se întâmplă?
Accidentul rutier din Pașcani, care putea duce la o adevărată tragedie în urmă cu doi ani și jumătate, încă nu are răspunsuri. Ancheta evoluează lent, iar în prezent șoferul autobuzului este cercetat în calitate de suspect, căci până acum, dosarul penal pentru vătămare corporală din culpă viza fapta și nu persoana.
Totuși, dacă în cele din urmă șoferul mijlocului de transport va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 3 ani de închisoare.
Reamintim că la acel moment conducătorul auto a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mijlocul de transport, fiind rănite 27 de persoane. Cea mai afectată, însă, a fost Alexia Tudose, care la doar 15 ani și-a pierdut brațele, însă o echipă de medici a reușit să-i replanteze membrele.
„Abia acum am primit prima solicitare de clarificare de obiective pentru ceea ce privește expertiza privind accidentul auto. Credem că este o perioadă mult prea mare în cadrul unui accident auto. Orice accident ar trebui finalizat în maxim un an de la producerea acestuia. Vorbim de o expertiză auto de câteva luni și una medico legală care se fac în paralel”, a declarat Mihai Susanu, avocatul familiei Tudose.
De asemenea, Eric Tudose, fratele Alexiei și, totodată, victimă a accidentului rutier, susține că șoferului i s-a transmis în timpul cursei să meargă mai încet.
„Șoferul mergea foarte haotic, în curbe le lua foarte bruște și în giratorii la fel. Sesizau colegii noștri și-i spuneau să mearga mai încet. Am văzut-o pe Alexia și brațul de lânga ea. Am vazut prin hanorac ca îi lipsea mâna. Prima dată am crezut că e moartă”, spune Eric Tudose.
Totodată, și Alexia, cea mai afectată victimă a accidentului rutier, spune că a fost chemată o singură dată să dea declarații, însă de atunci nu s-a mai întâmplat nimic: „Mi-a schimbat viața complet. Lucrurile pe care puteam să le fac singură, majoritatea am nevoie de cineva care să fie lângă mine. Am dat o singură declaratie, am fost chemată acum un an să scriu ce îmi amintesc, dar atât. E o durere foarte mare, e o durere pe care o trăim zilnic”.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Părinții Alexiei au cerut bani companiei de transport
De asemenea, părinții Alexiei au cerut bani împrumut de la compania de transport, măcar până la finalizarea procesului, având în vedere că adolescenta a trecut până acum prin 20 de intervenții și face recuperare, iar toate procedurile sunt extrem de costisitoare.
„Am vorbit cu patronii de la compania aceasta, și am vorbit cu ei să îmi dea ceva bani împrumut până e gata procesul. Eu muncesc în Anglia și am trei joburi, a trebuit să muncesc foarte mult să înțretin toată situația”, a declarat tatăl Alexiei.
/www/cdn.knd.ro/media/521/2861/1769/20480229/1/alexia-tudose4.jpg