
In articol:
Sfânta Treime 2023. Anul acesta, sărbătoarea are loc la data de 5 iunie. Vezi aici care este semnificația celei de-a doua zi de Rusalii.
Semnificație Sfânta Treime 2023
Conform calendarului ortodox, în 2023, Sfânta Treime este sărbătorită pe 5 iunie, fiind și a doua zi de Rusalii. În această zi, creștinii îi cinstesc pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.
În Biserica Ortodoxă, Sfânta Treime, Dumnezeu, reprezintă trei persoane, entități, care împărtășesc aceeași substanță. Sursa și unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naște fără de timp Fiul și din care purcede Sfântul Duh. Astfel, Tatăl este, în același timp, fundamentul unității Sfintei Treimi.
Dumnezeu tatăl este singurul Creator și Atotputernicul, Dumnezeu Fiul este unicul Fiu al Domnului, trimis spre a ridica păcatele lumii, iar Sfântul Duh este reprezentat de porumbelul care a apărut la botezul lui Iisus în formă de porumbel.
Unii teologi creștini susțin că pasajul din cartea Facerea, capitolul 18, în care Avraam și soția sa Sarra le oferă ospitalitate celor „trei Oameni”, la stejarul Mamvri, se referă la revelarea Sfintei Treimi.
Sfânta Treime 2023. Semnificația celei de-a doua zi de Rusalii
Rugăciune către Sfânta Treime
Părinte Sfinte, Dumnezeule Cel mai înainte de veci! De la Tine vine tot darul, tot binele. Ţie mă rog cu osârdie pentru copiii pe care mi i-a dăruit harul Tău. Tu le-ai dat viață, dăruindu-le suflet nemuritor, i-ai renăscut prin Sfântul Botez, pentru ca ei, potrivit voii Tale, să moştenească Împărăţia cerurilor.
Păzeşte-i, după bunătatea Ta, până la sfârşitul vieţii lor.
Doamne! Luminează-i cu lumina înţelepciunii Tale, ca să Te iubească din tot sufletul şi din tot cugetul lor; sădeşte în inimile lor frica şi dezgustul faţă de orice fărădelege, ca să umble întru poruncile Tale; împodobeşte sufletele lor cu întreaga înţelegere, cu hărnicia, cu îndelunga răbdare, cu cinstea;
cu dreptatea Ta ocroteşte-i de clevetire, de slava deşartă, de urâciuni; stropeş-te-i cu roua harului Tău, ca să sporească în virtuţi şi sfinţenie şi să crească în bunăvoirea Ta, în dragoste şi cucernicie. Îngerul păzitor să rămână cu ei totdeauna şi să le păzească tinereţea de gândurile deşarte, de înşelarea smintelilor lumii acesteia şi de toate bântuielile cele viclene.
Citeste si: VIDEO- Acuzații tulburătoare. Mai mulți copii ar fi fost bătuți de educatoare- stirilekanald.ro
Iar dacă vor păcătui vreodată înaintea Ta, Doamne, nu întoarce faţa Ta de la ei, ci fii milostiv, după mulţimea îndurărilor Tale deşteaptă în inimile lor pocăinţa, curăţeşte-le păcatele şi nu-i lipsi pe ei de bunătăţile Tale, ci dă-le toate cele de folos spre mântuirea lor, ocrotindu-i de toată boala, primejdia, nevoia şi necazul, adumbrindu-i cu mila Ta în toate zilele vieţii acesteia.
Dumnezeule! Ţie mă rog: dă-mi să mă bucur şi să mă veselesc de copiii mei şi învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la înfricoşătoarea Ta Judecată şi să zic cu îndrăznire neruşinată: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!” Amin.
Citește și: Rusalii 2023: Se spală sau nu rufe în ziua Pogorârii Sfântului Duh
Sfânta Treime 2023. Semnificația celei de-a doua zi de Rusalii
Biserici cu hramul Sfânta Treime
- Biserica Sfânta Treime din Baia Mare
- Biserica „Sfânta Treime”- Dârste din Brașov
- Biserica de lemn din Pișteștii din Deal
- Biserica de lemn din Presaca
- Biserica de lemn din Satul Dealu Aluniș
- Biserica de lemn din Urisiu de Sus
- Biserica de lemn Sfânta Treime din Julița
- Biserica de lemn Sfânta Treime din Miheșu de Câmpie
- Biserica romano-catolică din Brădești
- Ansamblul mănăstirii călugărilor piariști din Bistrița
- Biserica „Sfânta Treime- Grecească” din Brașov
- Biserica Sfânta Treime din Chișinău
- Biserica ortodoxă Sfânta Treime din Cluj-Napoca
- Biserica Piariștilor din Cluj-Napoca
- Mănăstirea Cozia
- Biserica Sfânta Treime din Iași
- Trinity Church, New York
- Biserica Romano-Catolică Sfânta Treime din Oradea
- Biserica Sfânta Treime din Pitești
- Biserica Sfânta Treime din Rășinari
- Biserica Sfânta Treime din Reșița
- Biserica Iezuiților din Sibiu
- Biserica Sfânta Treime din Sighișoara
- Biserica Sfânta Treime din Siret
- Biserica ortodoxă română „Sfânta Treime” din Sofia
- Mănăstirea Sopoćani
- Biserica Sfânta Treime din Suceava
- Biserica Sfânta Treime din Tiraspol
- Biserica Sfânta Treime din Vale, județul Sibiu
- Biserica de lemn din Valea Largă, Alba
- Biserica Greacă din Viena
Surse: doxologia.ro, ro.wikipedia.org