Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri. Superstiții care se respectă pe 23 aprilie

Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri. Vezi ce superstiţii sunt legate de sărbătoarea marelui sfânt.

Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri
Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri[Sursa foto: MediaFax Foto Silvia Ilie]
Autor: Elena Popescu

In articol:

Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri. Superstiţii care se ţin de ziua Marelui Sfânt prin satele din România. Sfântul Gheorghe mai este numit de biserica ortodoxă şi "Purtătorul de biruinţă".

Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri

De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, gospodarii pun la porţile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților. Tradiţia spune că Sf. Gheorghe va veni şi îşi va lega calul de poartă, iar calul va paşte din iarba pusă la stâlpii gardului.

Citeste si: Sfântul Gheorghe 23 Aprilie 2021. Mare sărbătoare în calendarul creștin ortodox

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotrivă bolilor. Ele erau puse și în hrană animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație. Pe de o parte, simbolizează venirea primăverii, verdele reprezentând renașterea naturii și trezirea la viață a vegetației.

Pe de altă parte, crenguțelor cu muguri le sunt asociate puteri nebănuite de ocrotire a pășunilor și fânețelor împotriva duhurilor rele.

În tradiţia populară se spune că de Sf. Gheorghe se pot descoperi comorile pământului, cu condiţia ca cel care le caută să nu spună nimănui despre asta.

Se spune că Sfântul Gheorghe  este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale.

Un astfel de ritual cere ca, în seara de ajun a Sfântului Gheorghe, ușile și ferestrele de la grajduri să fie unse cu usturoi, iar vitele să se afume cu tămâie. În fața ușilor se pune peste noapte o greblă cu dinții în sus pentru a alunga strigoii și duhurile rele, potrivit traditii-superstitii.ro.

De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză și caș.

În zona Bucovinei, flăcăii practică ritualul urzicatului. Băieţii se lovesc cu tulpini de urzici pentru ca tot anul să rămână sănătoşi, ageri şi voinici.

Citeste si: Paștele Ortodox 2021. Programul slujbelor din Săptămâna Mare, Înviere şi Paşti

Pe la sate se păstrează obiceiul de a se împodobi cofele cu verdeaţă. ​După ora prânzului, apa şi verdeaţa cu care au fost împodobite cofele se adaugă în hrana vitelor, existând credinţa că, astfel, laptele nu mai este furat de spiritele rele.

Sfântul Gheorghe este cunoscut ca protector al vitelor, al oilor şi al naturii înverzite.

Un alt obicei de Sfântul Gheorghe este acela în care fetele pun în mijlocul drumului coroniţe de brad. Dacă feciorii călcau pe coroniţe, fetele erau convinse că se vor mărita în acel an. Coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.

Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri
Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri[Sursa foto: Shutterstock]

Sfântul Gheorghe 2021, superstiţii

În dimineaţa Sfântului Gheorghe se scoate apă din fântână, iar gospodarii se spală cu ea pe faţă. Această apă neste umită în popor “apă neîncepută”.

În dimineaţa zilei de 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, fetele merg pe ascuns în pădure ca să culeagă mătrăgună și năvalnic. Aceste ierburi otrăvitoare erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.

Superstiţioşii pun crenguţe de leuştean la intrarea în grajduri pentru ca animalele să fie ferite de boli, farmece şi vrăjitorii.

Oamenii de la sate dau cu tămâie prin jurul casei şi trec prin fum ca să fie protejați de junghiuri rele și boli necruțătoare. Chiar şi animalele din gospodărie se afumă ca să nu se îmbolnăvească.

În ajun de Sfântul Gheorghe, fecioarele nemăritate îşi pot vedea alesul reflectat într-un vas cu apă de la izvor din care nu a băut nimeni. Se mai zice că ursitul mai apare dacă fetele stau goale ​între lumânări aprinse, așezate în formă de cruce.

Citeste si: De ce a murit Adrian Rădulescu? Ce i-au găsit medicii în trup- bzi.ro

Citeste si: Prohodul Domnului, video şi text. Află ce reprezintă prohodul care se cântă în Vinerea Patimilor

O supersiție legată de Sfântul Gheorghe spune că de ziua Sfântului Gheorghe nu e bine să dormi, pentru că vei lua somnul mieilor și vei fi adormit tot anul.

Tot în ziua Sfântului Gheorghe, o altă superstiție spune că dacă te duci pe malul apei, stai culcat pe burtă și se întâmplă să vezi un pește, ai noroc tot anul.

Încă o superstiție spune că dacă în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe, alergi înainte de a răsări soarele, o să fii sprinten și sănătos tot anul.

Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri
Sfântul Gheorghe 2021, tradiții și obiceiuri[Sursa foto: Shutterstock]

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântu­iască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, glasul al 4-lea:

Cu nevoinţă bună te-ai nevoit prin credinţă, purtătorule de chinuri al lui Hristos şi păgânătatea chinuitorilor ai mustrat şi jertfă bine primită lui Dumnezeu te-ai adus. Pentru aceasta şi cunună de biruinţă ai luat; şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Ziua Învierii...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai presus decât soarele a strălucit pomenirea ta acum, mucenice înarmat al lui Hristos. Căci ca nişte raze prealuminoase, strălucirile minunilor în tot pământul strălucit le-ai vărsat, de lumină purtătorule, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuţi oştitorule, mult biruitorule, luptătorule al lui Hristos, dă-mi mie ca să laud luptele şi vitejiile tale, pe care le-ai suferit bărbăteşte, aprins de dorul lui Hristos, înţelepte, Căruia şi viezi, bucurându-te.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un nou David viteaz te-ai arătat în războaie, îndemânatic cu mâna. Că precum acela pe Goliat, aşa şi tu pe protivnic l-ai biruit, surpându-l cu săgeţile cuvintelor tale, Încununate Gheorghe.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cât este de înfricoşătoare, de negrăit şi minunată naşterea ta cea frumoasă, Fecioară. Căci ca pe un Prunc pe Dumnezeu Cel cu totul Desăvârşit L-ai alăptat la sân trupeşte; uimitoare auzire: Hrănitoarea de Prunc, Maică fără de bărbat.

Cântarea a 3-a. Irmos: Veniţi să bem băutură...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitu-ne-a nouă întru tot lăudata pomenire a slujitorului lui Hristos, cea împreună mergă­toare cu Învierea Lui. Întru care adunându-ne credincioşii, lumi­nat să prăznuim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veseleşte-te pământiile şi cerule, munţii şi toate dealurile săltaţi, pentru că râuri de minuni varsă nouă de sus, Mucenicul Gheor­ghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tot pământul şi seminţiaome­nească şi cerul împreună se bucură şi Oastea îngerească, că cel dintâi ostaş al lui Hristos, Marele Mucenic Gheorghe, acum de pe pământ merge la cer.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Veseleşte-te şi te bucură, Marie, că de a şi trecut ieri ca o sabie prin inima ta Crucea Fiului tău, dar ca dintr-o cămară din mormânt a răsărit.

Cântarea a 4-a. Irmos: La Dumnezeiasca strajă...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întrecut-a pe împărăteasa dinspre miazăzi, cea mai dinainte, înţelepte, Împărăteasa Alexandra acum, că uimită fiind a alergat la înţelepciunea ta. Pentru aceasta stă împreună cu tine, mucenice, de-a dreapta lui Dumnezeu, ca o împărăteasă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dovedirile cuvintelor tale nesuferindu-le păgânul, a poruncit să te bată peste gură, Sfinte Mucenice Gheorghe; măcar că aceasta era lovită, ca un chimval împotrivă a răsunat, strigând: Singur Hristos este Dumnezeu Adevărat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adevărate prieten al lui Hristos şi mai marele luptătorilor Lui, prealuminate luminător al lumii, stea prealuminoasă, sfeşnic preastrălucitor, păzitorule neadormit al celor ce te cinstesc pe tine, păzeşte-ne pe noi, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată ai şi născut Curată şi Fecioară ai rămas întru aceasta. Minune mult minunată cu adevărat, înfricoşătoare, străină aurire! Că pe Dumnezeu, Împăratul tuturor, purtându-L în braţele tale, la sân L-ai alăptat ca pe un Prunc, pe Hristos Dătătorul de hrană, Fecioară.

Sursa: doxologia.ro

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Paşte 2021. Prohodul Domnului, video şi text. Cea mai importantă rugăciune din Vinerea Patimilor

Paștele Ortodox 2021. Programul slujbelor pentru zilele de Paşti

Paşte 2021. Ce sunt deniile? Importanţa slujbelor oficiate în Vinerea Patimilor

Cătălin Botezatu, decizie radicală, după ce a părăsit „Bravo, ai stil!”, din cauza dezamăgirilor

Oana Sîrbu aruncă bomba despre COVID-19. Toată România trebuie să știe

CUTREMUR ÎN SHOWBIZ! Cu cine a fost prins Cătălin Botezatu în ipostaze INTIME! De aceea a fost dat afară de la Kanal D!

Gina Pistol l-a scos din minți pe Gigi Becali. Abia acum s-a aflat adevărul care a ruinat viața unui om

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies