Sfârșitul lumii va veni în ACEST AN. Cea mai sumbră predicție a lui Nostradamus care sperie întreaga lume

Nostradamus, pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez

Distribuie pe:

Autor: E.T.


In articol:

Celebrul profet ar fi scris despre anul 2019 că va fi un an care marcat de numeroase dezastre. Anul 2019 va fi un al an dreptății, conform lui Nostradamus, iar fiecare va primi exact ceea ce merită pentru faptele săvârșite în trecut. Mai multe părți ale globului vor fi afectate de dezastre naturale. Vor fi uragane și cutremure în unele zone ale Americii de Nord. Da, va exista și prosperitate financiară în 2019, dar numai dacă banii vor fi folosiți, transmite Nostradamus, în scopuri bune.

Foarte important este însă, ceea ce ar fi spus profetul Nostradamus referitor la sfârșitul lumii. Potrivit acestuia, lumea va dispărea în anul 3797.

Nostradamus, pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult.

Citeste si: Narcisa Guță, din nou în fața judecătorilor. De data asta cine o mai scapă? - evz.ro

Nostradamus pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume.

Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit. Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze și profețiile sale sunt strâns legate atât de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții.

Galerie foto 
Citește și:

Accident tragic în Moldova! O fetiță de trei luni, botezată cu doar câteva ore înainte, a fost omorâtă de un bărbat sinucigaș

Primarul din Sadova a murit când se pregătea să sărbătorească! Eugen Safta s-a stins din viață în acest loc

Capitala zonei Moldova este afectată de COVID-19. Se închid restaurantele și cafenelele din Iași!

Un bărbat a decis să-și pună capăt zilelor, însă a mai luat două suflete nevinovate: un tată și fetița lui de 3 luni au fost uciși pe loc

VIDEO! Ea este femeia din Aiud care lupta în linia întâi, dar care a murit după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni! Camerele de supraveghere au surprins momentul

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies