Edith Gonzalez a fost înmormântată ieri, în prezența a sute de oameni care și-au dorit să îi fie alături îndrăgitei actrițe, pe ultimul drum.
La slujba de înmormântare, alături de fetița vedetei, cea mai afectată a fost mama actriței, Ofelia Fuentes, care și-a dorit să spună câteva cuvinte pentru cei care au ținut să fie prezenți la acest moment atât de trist pentru toți iubitorii de telenovele.
„Fetiţa mea nu mai este. Nu sunt cuvinte pentru a putea mulţumi Mexicului, publicului din Mexic. Fetiţa mea s-a dus, dar publicul rămâne. Mulţumesc, Mexicul meu", a spus mama lui Edith Gonzalez.
La evenimentul trist au luat parte mai mulţi prieteni apropiaţi şi membri ai familiei, printre care soţul acesteia, Lorenzo Lazo, fiica ei, Constanza, dar şi mama vedetei, Ofelia Fuentes.
Citeste si: VIDEO | Doi adolescenți s-au electrocutat după ce s-au urcat pe arcada metalică a podului CFR Herăstrău
Edith Gonzalez, scrisoare sfâșietoare înainte de a muri: „Viața nu este grea...”
Ce a scris Edith Gonzalez înainte de a muri.
Edith Gonzalez, îndrăgită de toți românii pentru rolul lui „Salome”, precum și pentru alte roluri celebre, s-a stins din viață la vârsta de 54 de ani, la trei ani după ce a fost diagnosticată cu o formă de cancer.
Vedeta i-a dedicat o scrisoare emoționantă fiicei sale, Constanza, cu care avea o relație specială.
„Într-o zi ți-au anunțat sosirea, transformându-mi corpul. Am simțit cum ai crescut. Ai venit puternică, delicată, așteptată și frumoasă. M-ai făcut mamă. Te-am ținut în brațe și m-am gândit, fără să suspectez profunzimea a ceea ce înseamnă să fii mamă, că te voi putea forma. Însă, încet-încet, m-ai învățat că părinții nu pot decât să spere că pot fi ghizi pentru copiii lor, în marea imensă ce este viața.
Nu, iubito, viața nu este grea, ci mai degrabă nerușinat de frumoasă. Tu ești foarte determinată, deșteaptă și generoasă. Sunt atât de mândră de tine, atât de mândră să te văd construindu-te ca o persoană frumoasă, puternică, veselă și corectă.
Ești o copilă frumoasă. Pot doar să îți mulțumesc că mi-ai permis să îți fiu mamă și să înțeleg, privindu-te, miracolul vieții. Până la urmă, suntem praf de stele. Te iubesc, micuțo”, a scris Edith Gonzalez pentru fiica ei.