kanald.ro
Sfinții Martiri Brâncoveni
Sfinții Martiri Brâncoveni
Diverse
Sfinții Martiri Brâncoveni 2023: Vezi ce nu este bine să faci în această zi de sărbătoare marcată cu cruce albastră.
Sfântul Constantin Brâncoveanu 2023. Ce NU ai voie să faci la sărbătoarea de pe 16 august 2023. Vezi care sunt cele mai populare superstiții.
Sfinții Martiri Brâncoveni au fost executați la Istanbul, fiindcă nu au vrut să se convertească la religia islamică.
În ziua Sfântului Constantin Brâncoveanu nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi pe cei apropiați și nu numai.
Pe 16 august nu ai voie să ceri bani sau să pretinzi lucruri, dacă te-ai oferit să ajuți pe cineva.
La s ărbătoarea Sf. Constantin Brâncoveanu nu ai voie să lucrezi, altfel vei fi condamnat să te îmbolnăvești, potrivit tradiției populare.
Pe 16 august nu se coase şi nu se tricotează. Totodată este interzis să prelucrezi lâna, să speli sau să mături gospodăria.
Sărbătoarea Sf. Constantin Brâncoveanu trebuie cinstită ca atare și astfel nu se spală și nu se calcă în această zi.
Citește și: Rugăciune către Sfântul Constantin Brâncoveanu 2023: Se citește pe 16 august VIDEO și TEXT
Sfinții Martiri Brâncoveni
Crucea albastră din dreptul sărbătorii Sfinților Brâncoveni reprezintă faptul că sfinții sunt români, iar moaștele lor se găsesc pe teritoriul țării noastre.
O parte din moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu se găsesc în Capitală la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
La data de 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe marele Voievod martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi și cu rudenia sa, Ianache, trecându-i în rândul sfinților, cu zi de prăznuire în calendar la 16 august.
Citește și: Pe ce dată este Sfânta Maria Mică 2023? Vezi când are loc sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului
Sfinții Martiri Brâncoveni
Troparul, glasul al 3-lea
Voia Tatălui Mântuitorul răstignindu-Se a împlinit-o, rămânând întru dragostea Tatălui, ci pe Acesta urmând Brâncovenilor și slava lumii călcând-o, Slăviților voia tatălui mucenicește ați împlinit cu care încununându-vă Stăpânului a toate pomeniți-ne.
Condac 1:
Veniți, binecinstitorilor creștini, să aducem cuvioase laude și cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăția cerurilor și pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință mult v-ați nevoit!
Icos 1:
Întregind lanțul de aur al noilor martiri, cu neasemănare mai curat decât cel de Ofir, în cetatea marelui Constantin cu îndrazneală pe Hristos Dumnezeu l-ați mărturisit și lepădările pentru bunătățile vremelnice ale acestui veac trufaș și nestatornic, desăvârșit le-ați zdrobit. Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilință graiuri ca acestea:
Bucurați-vă, că avuția cea stricăcioasă ați defăimat;
Bucurați-vă, că bogăția cea gândită ați aflat;
Bucurați-vă, că de frumusețea materialnică nu v-ați biruit;
Bucurați-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ați socotit;
Bucurați-vă, preaînțelepților, voi partea cea bună ați ales;
Bucurați-vă, că roadele blagocestiei cu bucurie ați cules;
Bucurați-vă, că vitejească răbdare împreună până în sfârșit ați arătat;
Bucurați-vă, că biruință deplină asupra lumii, a trupului, și a diavolului ați câștigat.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!
Condac 2:
Luminați fiind dintru înălțime, ați primit a pătimi și a muri pentru Ziditorul tuturor, ca de El să fiți și proslăviți; iar mai dorită decât toată lumea văzută v-a fost cununa mucenicească, pentru care ați mers la jertfă având pe buze cântarea îngerească: Aliluia!
Icos 2:
Din fragedă pruncie ai înțeles, voievodule Constantin, că „frica Domnului este începutul înțelepciunii” și te-ai adăpat din izvorul cel nesecat al dumnezeieștilor Scripturi. Apoi la vreme cuviincioasă învrednicindu-te tainei Sfintei cununii, cu unsprezece odrasle domnești Dumnezeu te-a blagoslovit, pe care de asemenea în frică și în certarea Lui crescându-i, patru au ajuns mucenici măriți. De aceea de la noi acum auziți:
Bucurați-vă, că dumnezeiasca pronie din neființă în această lume v-a adus;
Bucurați-vă, că începutul cel bun, al fricii de Dumnezeu, cu toții l-ați pus;
Bucurați-vă, căci dulceața cea negrăită a Sfintelor Scripturi ați aflat;
Bucurați-vă, căci cu osârdie, ziua și noaptea, din izvoarele lor v-ați adăpat;
Bucurați-vă, căci cunoștiinței faptă cea bună ați adus;
Bucurați-vă, căci râvna voastră nu v-a dat clipă de repaos;
Bucurați-vă, căci zilele cele rele ale acestei vieți bine le-ați chivernisit;
Bucurați-vă, căci călătoria ați săvârșit și la limanul ceresc ați sosit;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!
Condac 3:
Nu ai voit domnie și stăpânire pământească, fericite Constantine, știindu-te domn în casa și pe moșia ta, ci mai vârtos ai dorit să domnești, prin sfinte nevoințe și sfinte virtuți, peste patimi. Iubit-ai puterea cerească a harului Sfântului Duh mai vârtos decât pe cea lumească, și acum Domnului strigi împreună cu pruncii tăi și cu sfetnicul Ianache: Aliluia!
Icos 3:
Silit ai fost de sfatul cel mare al Țării Românești să primești a fi domnitor, căci în vremuri mult tulburate prin înconjurări de oști și de vrăjmași, blândețea și înțelepciunea ta au adus bună ocârmuire. Fericiți suntem noi că ți-ai tăiat voia ta și ai primit greul sceptru domnesc, căci spunând și tu întru sine-ți: „eu și neamul meu vom sluji lui Dumnezeu”, ne îndemnați pe toți cu dorire a vă striga:
Bucură-te, noule Moise al Țării Valahiei și a ei propășire;
Bucură-te, că împreună cu tainicul Ianache îi urzești bună sporire;
Bucură-te, feciorule Constantin, al lui Hristos viteaz oștean;
Bucură-te, bine urmându-l, tu, minunatule Ștefan;
Bucură-te, Radule, cel vrednic de laude multe;
Bucură-te, micule Matei, dar desăvârșitule la minte;
Bucurați-vă, podoabe neprețuite ale Țării Românești;
Bucurați-vă, mărgăritare și binecuvântari ale orașului București;
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!
Condac 4:
Lăcașuri ale Sfântului Duh ați ajuns prin mucenicie, căci și voi mult ați ajutat poporul lui Dumnezeu să se zidească în duh, ridicând mănăstiri, biserici, și tipărind cărți cu aleasă hrană duhovnicească. Cum dar nu vom cânta Stăpânului tuturor, Celui Ce a binevoit a lucra prin voi, cântarea: Aliluia!
Icos 4:
Întunericul necredinței și al neștiinței ai izgonit, și lumina cunoștiinței dumnezeiești a strălucit peste țară, căci, ca și Solomon, ai iubit, mărite Constantine, podoaba casei lui Dumnezeu. Din tiparnițe au ieșit sfinte cărți, comori de vindecări, bucuria creștinilor evlavioși, pentru care vă bucurăm pe voi zicând:
Bucurați-vă, iubitorilor de sfinte lăcașuri și altare;
Bucurați-vă, ctitori de mănăstiri și dăruitori de odoare;
Bucurați-vă, căci tipăriturile voastre din popor întunericul risipesc;
Bucurați-vă, cărțile Sfântului Ierarh Antim în țară lumina sporesc;
Bucurați-vă, căci voi tipărirea primei Biblii în română ați continuat;
Bucurați-vă, căci apoi Psaltirea, cărți de slujbă și zidire sufletească ne-ați dat;
Bucurați-vă, căci cărțile voastre și până astăzi se doresc;
Bucurați-vă, Treimea Sfântă în ctitoriile voastre toți o blagoslovesc.
Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!
Sursa: doxologia.ro