
In articol:
Simina Loica este fericită nevoie mare! Bruneta a anunțat în urmă cu ceva timp că este pregătită să apeleze la bisturiu, pentru a-și pune silicoane, fapt care s-a și întâmplat recent, căci fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” a trecut cu brio peste intervenția chirurgicală.
La scurt timp după operație, Simina Loica a făcut o serie de declarații despre starea sa de sănătate, precizând că deja se gândește la o nouă procedură.
Cum se simte Simina Loica, după operația estetică
La scurt după operația pe care a suferit-o, aceea de implant mamar, Simina Loica a făcut o serie de declarații despre starea sa de sănătate, precizând că se simte foarte bine, deși a avut câteva dureri, însă foarte mici.
Fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” a recunoscut că i-a fost cam frică la început de această intervenție chirurgicală, însă acum, după ce a trecut cu brio de operație, este foarte bucuroasă că
totul a ieșit foarte bine.„Sunt foarte bine, am avut câteva dureri. Am făcut operație de implant mamar, dar acum sunt foarte bine. Mulțumesc lui Dumnezeu. Mi-a fost cam frică, dar uite că mi-a dat curaj să-mi fac și alte intervenții dacă va mai fi cazul, dar acum sunt bine. Din păcate, nu pot să fac plajă, nu pot să fac baie (n.r la piscină), dar vara viitoare o să fiu mai bine”,
De asemenea, Simina Loica a mai adăugat că această intervenție i-a dat curaj, așa că pe viitor este pregătită de o nouă procedură. Bruneta a mărturisit că ar vrea să apeleze și la abdominoplastie, asta pentru că atunci când a fost însărcinată a avut gemeni, însă a rămas doar cu fiul său, Dominic.
Citeste si: Simina Loica și Alex Bobicioiu, apariție de senzație la nuntă! Cei doi s-au reunit după despărțire
Cu toate acestea, pe parcursul sarcinii, Simina Loica a avut o burtică de gravidă destul de mare, iar după naștere, aceasta a rămas cu un surplus de piele, motiv pentru care este cam nemulțumită de felul în care arată în prezent.
„Eu am avut gemeni, am rămas doar cu Dominic și am avut burta foarte, foarte mare și am rămas cu un surplus de piele și atunci îmi doresc să fac abdominoplastia, dar asta îmi doresc acum să văd cum mă simt cu noile achiziții și după, dacă totul este bine, îmi doresc să trec și la această operație(...) Sunt foarte complexată, de când am rămas însărcinată am luat câteva kilograme în plus și încerc să revin la forma mea”, a adăugat bruneta.
Simina Loica