Vedete

Simona Gherghe, declaraţii despre a doua sarcină: "Nu poţi ascunde nici să vrei"

Distribuie pe:

Autor: A.N.C.

 
Vestea că Simona Gherghe este însărcinată pentru a doua oară a luat prin surprindere pe toată lumea. Simona Gherghe nu a confirmat sarcina, însă nici nu a negat. 
 
Cel mai probabil, fiind o sarcină la început, prezentatoarea aşteaptă să treacă peste pragul critic, apoi urmează să facă marele anunţ.
 
"Ştii cum e cu asta, dacă sau când va fi, nu poţi ascunde o sarcină, nici să vrei.", a declarat Simona Gherghe, pentru VIVA, atunci când a fost întrebată de sarcină.
 

 

 
"Cele mai mari probleme le-am avut în ultima lună de sarcină, când am fost suspectă de pancreatită. A fost extrem de dificil, pentru că a trebuit să ţin un regim alimentar sever, altfel riscam ce e mai rău. Dar am avut încredere în medicul meu şi am ştiut că va fi bine, până la urmă", a vorbit Simona Gherghe,  despre problemele avute cu prima sarcină. 
 
Galerie foto  Urmatorul articol