Simona Halep, prima reacţie după victoria din Fed Cup

Simona Halep a declarat că a jucat ceea ce a trebuit în partida din FedCup cu Katerina Siniakova, pe care a învins-o, sâmbătă, cu 6-4, 6-0.

Autor: A.V.

Simona Halep a declarat că a jucat ceea ce a trebuit în partida din FedCup cu Katerina Siniakova, pe care a învins-o, sâmbătă, cu 6-4, 6-0.

"A fost dificil, din punct de vedere emoţional în primul rând şi mă bucur că au venit atât de mulţi români să ne susţină. A fost o atmosferă incredibilă, chiar dacă jucăm în deplasare. Cred că românii au fost mai gălăgioşi decât cehii, astăzi, în sensul pozitiv.

Le mulţumesc că au venit şi îi aştept mâine cu drag să ne susţină la fel de bine. Mă bucur că am câştigat acest meci. Am fost emoţionată la început, este Grupa Mondială, este un meci important, dar cred eu că am jucat destul de bine. Din punctul meu de vedere, am jucat ceea ce a trebuit şi de aceea ma câştigat în două seturi. Am luptat un pic în primul set, pentru că la 5-2 serviciul acela a fost un pic aut şi am fost oarecum destabilizată, dar în final am câştigat cu 6-4 şi am avut mai multă încredere pentru setul al doilea. Nu mă simt obosită, mă simt bucuroasă pentru ceea ce am făcut şi pentru faptul că este 1-1 şi mâine este o nouă zi", a declarat Halep, potrivit news.ro.

Citeste si: Andreea Mantea are un corp de invidiat! Prezentatoarea emisiunii ”Puterea Dragostei” ar înnebuni orice bărbat

Despre meciul jucătoarelor numărul 1 din cele două echipe, Halep a spus: "Este dificil mereu când joc împotriva ei (n.r.

- împotriva Karolinei Pliskova), este o jucătoare puternică, are un serviciu foarte bun, aici, pe suprafaţa asta, este foarte greu să returnezi, dar încerc să fac tot ceea ce pot ca să câştig. Meciul e deschis, ea este acasă, are un mic avantaj, dar nu mi-e teamă şi sper să dau ceea ce am mai bun ca să câştig."

Citeste si: Trei cutremure în România, duminică! Unde s-au produs și ce magnitudine au avut- kanald.ro

Citeste si: Două cutremure au lovit România în această dimineață. Unde au fost resimțite- stirileprotv.ro

Citeste si: Detaliul pe care l-au sesizat fanii Ralucăi, concurenta de la ”Puterea Dragostei”: ”Ricardo nu a intrat pentru tine”

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-0, pe Katerina Siniakova, locul 44 WTA, în a doua partidă a întâlnirii dintre Cehia şi România, din sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Federaţiei. După prima zi a întrecerii, Cehia şi România sunt la egalitate, scor 1-1.

Citeste si: Nicoleta Voicu i-a transmis un mesaj dur fostului ei iubit, Gheorghe Turda! ”Te voi trăda, cum m-ai trădat”

Duminică, de la ora 14.00, vor avea loc meciurile:

Karolina Pliskova- Simona Halep;

Citeste si: „Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează.” Tatăl Loredanei Groza, declarații despre despărțirea fiicei sale de Andrei Boncea- kfetele.ro

Citeste si: Buna Vestire 2023. Ce este bine să faci în această zi importantă pentru a avea parte de sănătate? Tradiții și obiceiuri străvechi!- stirilekanald.ro

Citeste si: VIDEO: Mădălina Ghenea, cu lacrimi în ochi în ultima apariție televizată. Imaginile care i-au emoționat pe fani- radioimpuls.ro

Katerina Siniakova- Mihaela Buzărnescu.

Partida de dublu va avea loc duminică, după încheierea meciurilor de simplu. Astfel, se vor întâlni Katerina Siniakova/ Barbora Krejcikova şi Irina Begu/ Monica Niculescu.

Căpitanii celor două echipe pot efectua modificări în rândul jucătoarelor care vor evolua duminică.

Sursă: Știripesurse.ro

Distribuie pe:
Galerie foto 
Abonează-te pe

Citește și:

Mesajul emoționant al Adelei Popescu pentru soțul ei, Radu Vâlcan, la împlinirea vârstei de 42 de ani

Vladimir Drăghia, scos din minți de elevii săi: "E al treilea pe care îl ratezi la fel!". Cine va câștiga bătălia pentru hotel?

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, dat în urmărire internaţională după condamnarea din Dosarul Retrocedărilor

Ömer din serialul Totul pentru familia mea, apariție de senzație alături de partenera lui de platou, Susen! Iată cum au fost surprinși recent, Lizge Cömert și Yiğit Koçak, în...

Ora de vară 2023. Cum ne afectează sănătatea schimbarea de oră? Efectele asupra organismului!

Sora mai mică a Deliei, decizie de ultimă oră în legătură cu iubitul său! Ce se întâmplă între ea și Radu Siffredi

Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, dezvăluiri neașteptate despre artistă:”Lumea a judecat-o foarte greșit, fără să se știe motivul. Vrea copii”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies