Suhaib Meshah
Suhaib Meshah la mare

Vedete

Situație neașteptată în cazul lui Suhaib Meshah! Este dispărut de aproape un an, dar oamenii legii au decis un lucru în privința lui

Suhaib Meshah a dispărut în urmă cu aproape un an, acesta având probleme cu legea.

În urmă cu aproape un an, Suhaib Meshah a fost dat dispărut și, nu la mult timp după această veste, oamenii legii au anunțat că tânărul a fost condamnat în lipsă la 10 ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane, însă situația s-a schimbat radical, asta după ce magistrații și-au schimbat decizia.

Mai mult decât atât, acesta a fost dat și în urmărire generală, însă nici urmă de el până acum. Totuși, la un moment dat, telefonul tânărului ar fi fost localizat în partea de Nord a Moldovei, însă la scurt timp după, semnalul telefonului a dispărut brusc.

Citeste si: Elena Merișoreanu a reacționat dur, după înmormântarea lui Horia Moculescu. Artista nu a mai tăcut și a spus ce a observat: “I-a ridicat pe mulți.” - kfetele.ro

Citește și: Suhaib, cel care a fost în apartamentul lui Răzvan Ciobanu în ziua morții, fost arestat la domiciliu

Așadar, familia iordanianului nu a dorit să lase situația în acest fel, motiv pentru care rudele lui au făcut o contestație, așa că magistrații de la Curtea de Apel Brașov au hotărât încetarea de drept a măsurii arestului preventiv luată în lipsă asupra tânărului, dar și rejudecarea cauzei privind cuantumul sumei confiscate. 

„Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de inculpatul Meshah Suhaib Abdel Naser împotriva sentinţei penale nr. ***** pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. *****, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte cuantumul sumei confiscate de la inculpat. Rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 112 alineat 1 litera e Cod penal confiscă de la inculpatul Meshah Suhaib Abdel Naser suma de 20.200 de euro obţinută din comiterea infracţiunii de trafic de persoane. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Constată încetată de drept măsura arestului preventiv luată în lipsă asupra inculpatului fiind emis de către Tribunalul Brașov mandatul de arestare preventivă nr. ****.”, se arată în decizia magistraților, conform Spynews.ro.

Tatăl lui Suhaib Meshah și-a pierdut speranța că fiul lui va fi găsit

În urmă cu câteva luni, tatăl lui Suhaib Meshah făcea o serie de declarații despre dispariția fiului său, spunând atunci că a vorbit cu un avocat, însă fără rezultat.

Mai mult, bărbatul a precizat, tot atunci, că l-a căutat pe fiul său la prietenii lui, dar nu l-a găsit, fiind dezamăgit de faptul că, cel mai probabil, nu-l mai caută nimeni pe tânăr, în afară de familie.

„Nimic. Până acum nimic. Nimeni nu a venit, nimeni nu a sunat, am vorbit cu avocatul și e totul la fel. Nu știu dacă îl caută. Nimeni nu ne răspunde nimic. Eu l-am căutat la prietenii lui pe care îi cunosc, dar în altă parte nu pot să îl caut. Ambasada a trimis scrisoare la Statul Român, dar de 3 săptămâni nu avem niciun răspuns. Poliția nu știe nimic, atât ne spune, altceva nimic. Acum le căutăm pe fetele astea să ne sune și să ne spună adevărul, așteptăm dosarul și să vedem ce facem. Cel mai important e că eu vreau să deschid dosarul, dacă deschid dosarul, nu mai am probleme”, spunea tatăl lui Suhaib, la un post de televiziune, în urmă cu luni bune.

Citește și: Ies la iveală noi amănunte despre Suhaib Meshah, la aproape un an de când a fost dat dispărut. Familia tânărului este dărâmată de durere: „Ne-am îmbolnăvit din cauza asta

De asemenea, întrebat dacă mai are speranță că își va găsi copilul, tatăl lui Suhaib Meshah a oferit un răspuns negativ.

Citeste si: Motivul pentru care Mariana Moculescu a ales, în cele din urmă, să își facă simțită prezența la priveghiul lui Horia Moculescu! A fost dezvăluit chiar de ea: "Destinul și-a urmat cursul!" - kfetele.ro

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: Răscoliți și epuizați de suferință, dar hotărâți să afle ADEVĂRUL, părinții Andreei Cuciuc spun că nu mai pot aștepta. CE ASCUND URMELE de pe rochia fiicei lor tulbură sufletele tuturor: "Se văd cu oc

”Reporter: – Speranță mai aveți?

Tatăl lui Suhaib: – Nu, nu!”.

Suhaib Meshah cu ochelari de soare

[Sursa foto: Instagram]