Șocant: Bolnavii României sunt diagnosticaţi cu noul coronavirus post-mortem! Apelul disperat făcut de medicii din spitalele România

Fără să sporim numărul de testări, mai ales în spitale, unde avem deja personal medical contaminat cu duiumul, bolnavii României sunt diagnosticaţi cu noul coronavirus POSTMORTEM. S-a întâmplat deja în secţiile de oncologie şi terapie intensivă la mai multe spitale.

Distribuie pe:

fara descriere

În Deva, de pildă, un suferind de cancer, care a murit joi, a primit rezultatul testului abia sâmbătă. Straniu, având în vedere că prelucrarea probelor durează în medie patru ore.

Însă nu există destule laboratoare, astfel că spitalele mari se plâng că sunt copleşite. În lipsa unui diagnostic pus la timp, pacienţii sunt lipsiţi de orice schemă de tratament. Iar managerii unor spitale spun că medicii nu se protejează - nu că nu ar fi echipamente.

"Suntem foarte mulţi medici infectaţi. Până unde? Eu sunt pozitiv şi şeful de secţie de la Oncologie. A mai fost testat un coleg de al nostru, încă nu a primit rezultatul. Şi eu şi colegul meu am luat de la cineva. Acum mă rog la Dumnezeu să nu fie şi colegul meu bolnav"

Acesta este apelul disperat pe care îl face un medic testat pozitiv la Spitalul Judeţean Hunedoara, acolo unde au fost deja diagnosticate 4 cadre medicale cu noul coronavirus. Din păcate, s-ar putea să fi contaminat deja mai mulţi bolnavi în stare critică din mai multe secţii şi la fel de bine s-ar putea ca temutul virus să colcăie prin unitatea sanitară de vreme ce nu s-au făcut testări în masă.

Unul dintre pacienții răupuși, un bărbat de 74 de ani, era internat pe secţia de oncologie - în stare critică. A murit pe 26 martie, exact în ziua în care doctorii i-au prelevat probe, însă rezultatul testului a venit abia sâmbătă, pe 28 martie. Asta în condiţiile în care secţia era în carantină dinainte cu o zi, după ce doi medici au fost depistaţi pozitiv. Întrebarea vine firesc: de ce nu au fost testaţi toţi pacienţii atunci, mai ales că vorbim de oameni cu boli cronice, primii care cad seceraţi în faţa noului virus?

Mai revoltătoare de atât e situaţia unei femei de 61 de ani din secţia de terapie intensivă a aceluiaşi spital care a murit lunea trecută, pe 23 martie. Abia sâmbătă a fost confirmată cu covid-19 când şi un medic de aici a primit acelaşi verdict. Doar că pentru pacientă, nu s-a mai putut face nimic. E straniu că a durat o săptămână prelucrarea probelor de laborator de vreme ce acest proces nu ar trebui să le ia specialiştilor mai mult de patru-cinci ore. În Hunedoara, la fel ca în alte orașe, nu există laboratoare, iar probele sunt trimise la Timișoara.

Citeste si: Fericit că s-a vindecat, un rrom din Țăndărei, infectat cu COVID-19, face live de la Matei Balș! ”Tăiați porcul, facem paranghelie, m-am făcut bine”

Managerul spitalului judeţean din Deva mărturisește că de vină pentru situația critică la care s-a ajuns ar fi și personalul medical care a avut la dispoziţie combinezoane, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie, dar că nimeni nu le-a purtat aşa cum scrie la carte - astfel că se teme că scenariul de la Suceava se va repeta şi aici.

Dacă la Deva - oamenii au fost testaţi cât încă erau în viaţă, în Ialomiţa probele sunt recolte la morgă, de medicii legişti. S-a întâmplat în cazul a doi bărbaţi, unul de 60 de ani, altul de 77, care au murit pe 25 martie acasă. Au fost prelevate probe o zi mai târziu, iar rezultatele au venit după alte două zile. Tot în Ialomiţa, de această dată în izolatorul spitalului din Ţăndărei a murit un tânăr de doar 39 de ani. Doctorii spun că nu ştiau să aibă alte afecţiuni. Totuşi s-a stins în ziua în care i-au fost prelevate probe pentru covid - 19, adică pe 26 martie. Şi în cazul lui rezultatul testului a venit ieri.

Aşadar, e greu de spus cu câte persoane au intrat în contact cei diagnosticaţi după moarte. Ar fi putut să răspândească temutul virus în voie în spitale şi s-ar putea ca pe toţi cei internaţi să-i pască acelaşi pericol negru.

Probabil că nici cu un tratament în multe cazuri nu ar putea doctorii să salveze vieţi, însă încercarea moarte n-are, spune o vorbă. Doar că atunci când diagnosticul vine după deces, e deja tardiv.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate