Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației! Politicianul susține că decizia îi aparține în totalitate!

Politicianul și-a anunțat decizia printr-o postare pe rețelele de socializare.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Sorin Cîmpeanu a anunțat pe contul său de pe rețelele de socializare că a decis, din proprie inițiativă, să demisioneze din fruntea Ministerului Educației. Hotărârea sa vine la scurt timp după ce, în urma ședinței de Guvern de joi, Nicolae Ciucă a anunțat public că urmează să aibă o discuție între patru ochi cu el, după ce jurnalista Emilia Șercan l-a acuzat că a plagiat un curs universitar,

în 2006. Astfel că politicianul a decis să facă un pas în lateral, chiar înainte să aibă discuția cu premierul României. 

„Am decis, din proprie inițiativă, să demisionez din funcția de ministru al educației. A fost o șansă și o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului național de învățământ.
Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam și una și alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorința de a schimba lucrurile în bine.
Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent și am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la școală cu prezență fizică. Am militat în mod constant și am asigurat cadrul legal pentru ca finanțarea educației să crească”, și-a început Sorin Câmpeanu mesajul de pe Facebook. 

Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu

[Sursa foto: Captură video ]

Sorin Cîmpeanu s-a lăudat cu ce a făcut în învățământ în timpul mandatului său 

În continuarea mesajului, fostul ministru al Educației a vorbit despre schimbările pe care le-a făcut în învățământul din România, în timpul mandatului său de aproape doi ani de zile. Acesta a vorbit despre reforma „România Educată”, un proiect ambițios, menit să-i ajute pe elevi și să-i motiveze să învețe mai bine și în condiții mai bune.  

Citeste si: Oana Roman, primele declarații după ce s-a aflat că nu a fost invitată la botezul copilului lui Pepe- kfetele.ro

Citeste si: Și-a cumpărat vechimea în muncă cu o sumă uriașă. Femeia din Iași care a făcut asta a muncit în străinătate- bzi.ro

Citeste si: Mai mulți bani pentru elevii olimpici, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu. Suma uriașă pe care o primesc medaliații cu aur la olimpiadele internaționale

„În mandatul de ministru al educației am reușit schimbări care au pus bazele reformei “România Educată”:
1. un sistem de educație timpurie integrat, prin preluarea creșelor în sistemul de învățământ;
2. îndeplinirea jaloanelor PNRR care asigură suportul financiar atât de important pentru reforma sistemului de învățământ; am preluat mandatul cu un buget de 1 miliard euro pentru educație, iar acum educația are doar în PNRR un buget de 3,6 miliarde de euro. Până acum am contractat și sunt în derulare toate cele 1402 proiecte pentru reducerea abandonului școlar- prima rundă (1,14 miliarde lei) și toate cele 61 de proiecte pentru digitalizarea universităților românești (1,24 miliarde lei);
3. organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în școli;
4. mărirea burselor elevilor;
5. recunoașterea meritelor olimpicilor prin recompensarea acestora la justa valoare;
6. rezolvarea problemei decontării integrale a navetei elevilor;
7. demararea reformării planurilor-cadru și curriculumului aferent- o schimbare atât de mult așteptată;
8. extinderea programului Masă caldă în școli de la 150 de unități la 450 de unități de învățământ;
9. introducerea învățământului dual la nivel universitar;
10. internaționalizarea universităților românești prin reglementarea diplomei joint degree;
Și multe altele………

Citeste si: Procedură nouă de admitere la liceu pentru elevii olimpici. Cum se fac înscrierile și ce documente sunt necesare

Am elaborat proiectele Legilor “România Educată” și am parcurs procedura de dezbatere publică, în urma căreia am finalizat cele două proiecte, preluând foarte multe amendamente care au adus plus valoare, astfel încât aceste proiecte sa răspundă pe deplin așteptărilor și nevoilor reale ale societății.
Sunt omul care construiește și nu sunt omul care dărâmă!
Cu toții avem obligația să contribuim și să susținem reforma în educație!
Cred în România Educată și voi susține Legile “România Educată” din calitatea mea de profesor, de rector și de senator.

Proiectele legilor “România Educata” reprezintă cea mai buna șansa pentru o educație așa cum cred ca ne dorim cu toții. Altfel, în lipsa unui acces echitabil la o educație de calitate, vor fi și mai mulți oamenii care nu percep conținuturi și nu înțeleg adevăratul sens al cuvintelor.
Le mulțumesc tuturor celor care, cu onestitate, au ales sa susțină educația!”, și-a continuat fostul ministru al Educației discursul. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Cum se vor desfășura orele de curs în iarna 2022 - 2023. Ce spune Ministrul Educației despre învățământul online din pricina facturilor la energie

Procedură nouă de admitere la liceu pentru elevii olimpici. Cum se fac înscrierile și ce documente sunt necesare

Acte necesare pentru programul „Bani de liceu” 2022 - 2023. Cererile se depun începând de astăzi până pe 25 septembrie

Energie multă și bună dispoziție pentru zodiile de foc și cele de apă

Veste cumplită pentru proprietarii de APARTAMENTE! Se întâmplă chiar acum în ROMÂNIA

“Am legat-o de mașină să nu o mai tragă alții.” Culiță Sterp, mesaj pentru internautul care l-a ajutat după accidentul rutier

Sfârşitul lui Putin, anunțat de la Bucureşti. Kremlinul, lăsat fără soluții

Tragedie pentru un cunoscut antrenor de fotbal. A anunțat pe Facebook că i-a murit fiica de 21 de ani

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies