kanald.ro

Vedete
Sorin de la Survivor, primele declarații despre o posibilă sarcină a Laurei, iubita sa. "I-am cerut să fie mama copiilor mei" EXCLUSIV
Concurentul de la Survivor a vorbit în exclusivitate despre o posibilă sarcină a Laurei, iubita sa.
Invitat la Ștafeta Mixtă alături de fostul lui coleg de competiție, Ștefan Ciuculescu, Sorin Pușcașu a povestit despre posibilitatea de a deveni tată în curând, dar și despre momentul în care își va cere iubita în căsătorie.
Citeste si: Sorin Pușcașu, prima reacție după ce Albert Oprea a părăsit Survivor România: „S-a făcut dreptate”
Sorin, despre momentul în care Laura îl va face tătic
Toată lumea a văzut câtă dragoste îi poartă Sorin iubitei sale, Laura, cu care are o relație de lungă durată. Pe parcursul competiției războinicul nu a ezitat nicio clipă să-și mărturisească sentimentele față de partenera care era acasă, ci dimpotrivă, cu fiecare ocazie îi transmitea tinerei prin intermediul camerelor că îi simte lipsa extrem de mult și abia așteaptă să o revadă.
Recent, cei doi îndrăgostiți au fost și într-o vacanță exotică, unde au putut recupera timpul pe care nu l-au putut petrece împreună, cât Sorin a fost plecat la Survivor. Proaspăt ajuns în țară, războinicul a declarat, în exclusivitate pentru Wowbiz.ro, că își dorește foarte mult ca Laura să fie mama copiilor lui, motiv pentru care i-a și adresat această întrebare, după ce a venit din Dominicană.
Mai mult, se pare că Sorin a avut și un fel de premoniție referitoare la acest subiect, căci bărbatul a declarat că a văzut o barză în timp ce era plecat în concediu: „Eu asta i-am cerut atunci, când m-am întors de la Survivor, dacă vrea să fie mama copiilor mei. Doamne ajută! Dacă e să se întâmple, cu siguranță o să anunț. Am văzut o barză pe acolo, dar nu știu.”, a mărturisit Sorin Pușcașu.
Și Ștefan Ciuculescu a bătut un apropo în această privință, văzându-l pe colegul lui cât de mult își dorește să devină tătic: „Mai avem puțin și vedem ce s-a întâmplat în vacanță, dacă s-au întors trei.”, a spus faimosul amuzat.
Sorin Pușcașu, despre mult așteptata cerere în căsătorie
Sorin radiază lângă Laura și împreună formează un cuplu foarte sudat, însă cei doi nu se grăbesc încă să oficializeze acest lucru și pe hârtie.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Concurentul de la Survivor a povestit că nu i-a cerut încă mâna iubitei sale, dar cu siguranță vor face pasul cel mare în viitorul apropiat: „Nu am cerut-o, dar toate la timpul lor. Nu ne grăbim, nu ne țin niște acte. La un moment dat o să avem nevoie de actele alea.”, a mai adăugat războinicul, pentru Wowbiz.ro.