Sotia lui a murit in spital, in timp ce o tinea in brate! Indurerat, barbatul le-a dat un plic medicilor care au ingrijit-o! E cutremurator ce era inauntru!

Stiri

Sotia lui a murit in spital, in timp ce o tinea in brate! Indurerat, barbatul le-a dat un plic medicilor care au ingrijit-o! E cutremurator ce era inauntru!

R.L. Autor

Publicat: 17:23, 01 septembrie 2017

Laura a murit anul trecut, in septembrie! Sotul ei, Peter, a tinut-o in brate pana in ultima clipa de viata. Indurerat, la scurt timp dupa moartea nevestei, barbatul a trimis un plic cadrelor medicale care o ingrijisera.

Inauntru era o scrisoare emotionanta care a devenit virala dupa ce a fost publicata de celebrul New York Times. Toata lumea a fost de acord ca randurile lui Peter DeMarco reprezinta una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste, una dintre cele mai minunate mostre de iubire pura.

„Cum de reusesc sa tin minte toate aceste lucruri?

Cum credeti ca pot uita?

Toti impreuna si fiecare dintre voi ati tratat-o pe Laura cu atata profesionalism si atata amabilitate, desi ea era inconstienta. De fiecare data cand avea nevoie de injectie si o intepati, va cereati scuze, desi era clar ca ea nu va aude. stiu ca o inveleati de fiecare data, pentru ca fie era racoare in camera, fie pentru ca va doreati sa doarma mai bine, dar era clar ca ea nu-si putea da seama.

si parintii ei va multumesc. De fiecare data le reglati scaunul, le aduceati apa, le raspundeati la orice intrebare. stiti ce mi-a spus socrul meu, medic si el? Ca v-ati purtat atat de frumos cu el incat parea ca este implicat in actul spitalicesc. Nu va pot spune cat de importante au fost acele clipe pentru el!

imi aduc aminte cum ati avut grija de mine. Fara forta voasta, ce ma faceam? Stateam cu capul meu pe mana ei. Va vedeam, pe la spate, cum intrati si va faceati treaba fara sa ne deranjati o secunda, ca si cum ati fi fost invizibili… Cum sa uit cum ma ajutati sa stau cat mai aproape de ea, desi ne separau un infinit de cabluri? De cate ori nu m-ati intrebat daca am nevoie de mancare, de apa, de haine, de un dus? Credeti ca pot trece peste momentele cand, in loc sa plecati acasa, la copiii vostri, la sotii vostri, ramaneati cu mine pentru a ne uita, impreuna, pe albumul cu fotografiile Laurei, un om pe care nu-l cunoscuserati? Cand am avut nevoie de email, pentru o urgenta, mi-ati dau un calculator. A, sau atunci, in noaptea aia, cand ati inchis ochii si mi-ati dat voi sa aduc, in camera aia mica, 50 de persoane, de la rude pana la elevii ei? Cand mi-ati permis sa punem muzica, sa dansam, sa ne aducem aminte ce fel de om a fost? Da, ultima noastra noapte, impreuna… Ar fi fost posibila fara voi?

Apoi… Apoi ultima noastra zi. Plecasera toti, asteptam un donator de organe, care nu mai venea. Eram frant, stiam ca va pleca. Va aduceti aminte? Atunci v-am rugat sa ma ajutati sa inclin scaunul, sa pot fi cat mai aproape de ea. Mi-ati zis ca aveti o idee mult mai buna, sa ies pe hol nitel. Am iesit! Cand am revenit, voi, Donna si Jen, traseserasi patul in partea dreapta a camerei, suficient cat sa ma pot apropia de Laura. V-am intrebat daca ne puteti da o ora, o singura ora. Doar noi doi, fara intreruperi. Ati dat din cap aprobator, ati tras draperiile, ati stins lumina. Mi-am lipit corpul de al ei… Era frumoasa. I-am mangaiat parul, i-am mangaiat fata. Mi-a asezat fruntea pe pieptul ei. Aveam senzatia ca urc si cobor cu fiecare respiratie, auzeam bataile inimii ei in urechea mea. Ultimul nostru moment

Voi tine minte aceasta ultima ora toata viata. A fost un cadou mai frumos decat toate cadourile din lume. Multumesc Donna. Multumesc Je. Multumesc tuturor!

Cu eterna recunostinta si dragoste,

Peter DeMarco”.