kanald.ro

Vedete
Soțul Marinelei Chelaru, îngenuncheat de durere după moartea actriței! Mărturisirile sfâșietoare pe care le-a făcut, printre lacrimi, înainte de a-și lua „adio” de la ea: „I-am fost alături tot timpul. Era viața mea...”
Soțul Marinelei Chelaru a făcut primele declarații după decesul regretatei actrițe.
Marinela Chelaru a fost condusă pe ultimul drum luni, 13 octombrie, la câteva zile după ce și-a dat ultima suflare. Regretata actriță, care s-a stins la vârsta de 66 de ani, a lăsat în urma ei o durere uriașă, dar și un soț îngenuncheat de tristețe.
Adrian Cula, bărbatul cu care Marinela Chelaru a fost căsătorită timp de 45 de ani, a vorbit, cu ochii plini de lacrimi, despre ea și mariajul lor. Au fost de nedespărțit pentru aproape 5 decenii, timp în care s-au sprijinit atât la bine, cât și la rău. Au sărbătorit chiar și nunta de argint, în urmă cu 20 de ani. În cele din urmă, moartea a reușit, totuși, să îi separe.
„Vreau ca lumea să și-o amintească plină de viață, așa cum a fost mereu. Ea ajuta pe toată lumea. Am fost 45 de ani împreună, din 1987. I-am fost alături tot timpul. Nu a fost singură, fără mine, niciodată. (…) Suntem căsătoriți de două ori, cum ar veni. Niciodată nu am stat separați. Am făcut și nunta de argint. Era tot ce-mi doream. Era viața mea. Nu poți să respingi un om care e plin de viață lângă tine, doar dacă ai ceva cu capul. Lângă ea nu te plictiseai. O zi nu semăna cu cealaltă. Totdeauna era cu totul altfel. Și eu o făceam să râdă. Ne-am completat totdeauna unul pe altul”, a mărturisit soțul Marinelei Chelaru, conform Cancan.ro.
Adrian Cula, soțul Marinelei Chelaru
Regretul cu care a rămas soțul Marinelei Chelaru
În cei 45 de ani de căsnicie, Marinela Chelaru și Adrian Cula nu au devenit niciodată părinți. Acesta este și regretul cu care a rămas soțul actriței, după ce aceasta a încetat din viață. Rămas singur, bărbatul a mărturisit că s-a gândit inclusiv la varianta unei adopții, însă regretata actriță nu și-a dorit.
„Eu da, am regretul că nu am avut copii. Puteam înfia, i-am oferit această alternativă, dar ea nu a dorit. Iubea foarte mult copiii, dar a zis că dacă nu era din trupul său, nu poate. I-am zis că nu o pot acuza de nimic. Și ne-am dus viața până la capăt. Și ea m-a suportat, nu oi fi fost nici eu ușă de biserică. Mă refer că mă enervez, sau alte lucruri care apar într-o căsnicie”, a mai povestit bărbatul.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro