
In articol:
- Ana-Maria Brânză: "Mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc"
- Ana-Maria Brânză, recunoscătoare pentru cei care au sprijinit-o pe tot parcursul carierei
Ana-Maria Brânză a anunțat în urmă cu puțin timp că a hotărât să se retragă din sport. După ce a fost desemnată a cincea oară cea mai bună spadasină din lume, campioana de 37 de ani a hotărât că este momentul să spună "stop" pasiunii cu ajutorul
căreia și-a clădit o carieră impresionantă.Ana-Maria Brânză: "Mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc"
Ana-Maria Brânză a petrecut peste 20 de ani în sala de scrimă și nu a regretat niciun antrenament. Munca sportivei nu a întârziat niciodată să dea roade, căci a reprezentat România în nenumărate rânduri în cadrul competițiilor naționale și internaționale.
Ana-Maria Brânză
Citeste si: Ce nu ai voie să faci pe 21 mai 2022 de Constantin și Elena- kfetele.ro
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
După ce a fost desemnată a cincea oară cea mai buna spadasină din lume, Ana-Maria a decis că este momentul să se retragă din sportul de performanță care a consacrat-o: "Se pare că se încheie. Peste 20 de ani petrecuți în sala de scrimă. A fost ultima competiție pentru mine. Credeam că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru că nu simt să merg mai departe. Asta a fost și cumva cred că din copilărie, mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc.
Ana-Maria Brânză
Ana-Maria Brânză, recunoscătoare pentru cei care au sprijinit-o pe tot parcursul carierei
Ana-Maria Brânză a făcut anunțul retragerii cu ochii în lacrimi, însă nu a uitat să le mulțumească celor care i-au fost alături în cei 20 de ani de carieră.
Spadasina le-a promis celor de acasă că le pregătește câteva surprize pentru perioada următoare, pentru că de acum începe o nouă viață, în afara sălii de scrimă: "Țin să vă mulțumesc tuturor pentru sprijin, tuturor oamenilor cu care am colaborat de-a lungul timpului, oamenii cu care am crescut, cu care am făcut echipă, începând de la federație, Clubul Sportiv al Armatei Steaua, COSR, toți oamenii care au fost implicați în povestea asta și sper să scriem povești frumoase pentru sportivii români.Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc, mai ales vouă, care sunteți pe social media și ați fost alături de mine, atunci când s-a terminat cu medalie, dar mai ales atunci când am dat nuca-n perete, de la începutul competiției. Sper să rămâneți alături de mine, pentru că s-a încheiat un capitol din viața mea, dar cu siguranță vor urma alte surprize. Mă duc să termin de plâns.", a încheiat Ana-Maria Brânză.