Speak e omul bun la toate: "Cred că m-aş descurca foarte bine şi în postura omului de televiziune"

Iubitul Adelinei Pestritu a acordat un interviu interesant in care a marturisit ca nu l-ar deranja sa incerce o cariera in televiziune.

Distribuie pe:

Autor:

fara descriereCum s-a născut proiectul Speak şi cum i-ai descrie evoluţia de până acum?

Speak:  Eu am început ca producător, după scurt timp am început să compun şi să scriu texte pe care apoi le-am şi interpretat. Cele trei cuvinte care caracterizează evoluţia acestui proiect sunt: ambiţie, muncă şi pasiune.

Care este cel mai important om din viaţa ta?

Speak: Îmi place să ţin lângă mine numai oameni frumoşi, pozitivi şi dragi sufletului meu, însă cei mai importanţi rămân părinţii mei. De la ei am moştenit perseverenţa şi forţa de muncă, plus alte mii de lucruri valoroase.fara descriere

Ce ai fi în stare să sacrifici de dragul ei, al muzicii?

Speak: Nu mă gândesc niciodată că fac vreun sacrificiu, lucrurile vin natural. E normal să stai mai puţin lângă prieteni, să faci Revelionul pe scenă, să stai mereu pe drumuri, astea nu sunt sacrificii, ci doar lucruri tipice acestei meserii. Sunt profesii care împlică sacrificii şi riscuri mult mai mari...

Nu pot să nu te întreb cum a început povestea de dragoste cu Adelina Pestriţu? Şi cam unde duce ea?

Speak: Până şi pe noi povestea asta ne-a luat prin surprindere, pentru că nu ne aşteptăm să avem atâtea lucruri în comun. Ne-am întâlnit prin prisma job-ului pe care îl avem şi am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine. Momentan nu ştim unde va duce, cert este că, în prezent, ne este foarte bine!
fara descriere
Care sunt şansele să devii şi vedeta TV? Te vezi prezentând o emisiune TV? Sau poate chiar o emisiune împreună cu Adelina?

Speak: De obicei răspund pozitiv provocărilor. Îmi place să fiu pe scenă, în faţa unui public care mă susţine şi îmi cântă piesele, însă cred că m-aş descurca foarte bine şi în postura omului de televiziune.

Afla mai multe pe apropotv.ro!

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate