
In articol:
- Starlin de la Survivor România, cutremurat de mesajul audio din partea soției sale
- Cine este Starlin de la Survivor România
Meciul de comunicare la Survivor România a fost câștigat de Războinici, care și-au adjudecat unul dintre cele mai prețioase premii puse în joc de la începutul competiției.
Starlin de la Survivor România, cutremurat de mesajul audio din partea soției sale
Războincii au primit mesaje audio din partea celor dragi și posibilitatea de a asculta muzică la o boxă pentru 24 de ore. Soția lui Starlin l-a emoționat până la lacrimi pe Războinic. Acesta abia și-a găsit cuvintele, după ce și-a auzit femeia iubită pentru prima oară în decurs de două luni de zile.
Soția lui Starlin i-a transmis că îi lipsește enorm ei și fetiței lor, însă nu-l așteaptă acasă curând. „Negro lindo, mă gândesc la tine în fiecare zi. Urmăresc cu emoție fiecare moment când apari la televizor. Te iubesc și te susțin până la capăt, eșți cel mai bun, sunt mândră de tine.
Te așteptăm acasă cât mai târziu, pentru noi tu ești cel mai bun, un învingător.
Starlin nu a reușit să-și stăpânească lacrimile atunci când a auzit pentru prima oară în două luni vocea soției sale. El a mărturisit că este în premieră departe de familia lui pentru o perioadă atât de îndelungată. „Nu am stat niciodată atâta timp departe de soția mea, de fetița mea, e foarte dificil și ciudat”, a spus Războinicul.
Starlin de la Survivor România[Sursa foto: Captură KANAL D]
Cine este Starlin de la Survivor România
După aproape 10 ani în care a trăit în România, Starlin de la Survivor 2021 spune că simte româneşte. Mai mult, el s-a îndrăgostit de o româncă cu care s-a căsătorit, iar împreună au în prezent o fetiță de cinci anișori.
În vârstă de 37 de ani, Starlin Medina este de meserie instructor fitness și zumba, dar și percuționist. El consideră o adevărata provocare participarea la emisiunea concurs și susține că toate cunoștințele acumulate de-a lungul timpului trăind în R epublica Dominicană îl vor ajuta în competiție.
„Particip la <Survivor România> pentru că este cea mai mare provocare a mea în cel mai adevărat sens al cuvântului. Vreau să-mi arăt că pot să dau totul, indiferent de dificultățile care apar, și să arăt lumii din ce sunt făcut.
Cunosc Republica Dominicană, chiar dacă am trăit în Santo Domingo, știu fructele, plantele, tot ce poate fi mâncat și ce nu. Îmi pot ajuta coechipierii să se adapteze mai ușor, pentru că știu limba, mâncărurile tradiționale și sunt foarte îndemânatic pe final, am făcut basket și baseball mulți ani”, a declarat acesta, înainte de intrarea sa în competiția Survivor România 2021.