Marți, 2 iulie, candidații la Bac 2024 dau a doua probă scrisă, cea obligatorie a profilului. Astfel că elevii care au studiat la profilul real, susțin examenul la Matematică, iar cei care au studiat la profilul Uman susțin proba obligatorie la Istorie.
Ca și la celelalte probe de la Bacalaureat 2024, tinerii absolvenți au la dispoziție 3h ca să rezolve subiectele și mai apoi să predea comisiei foaia de examen.
Cea de -a treia probă scrisă de la Bac, cea la alegere a profilului, este programată pentru joi, 4 iulie, în timp ce proba scrisă la limba maternă va fi susținută vineri, 5 iulie.
Cu ce nu au voie elevii să intre în sala de examen
Probele de la Bacalaureat 2024 sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
Încălcarea dispozițiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate, transmite Ministerul Educației printr-un comunicat.
Un candidat este declarat promovat la examenul național de Bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: a susținut probele de evaluare a competențelor, a susținut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puțin media 6 la probele scrise.
La ce facultate te poți înscrie fără Bac în 2024
Absolvenții de liceu, care nu au reușit să obțină diploma de Bacalaureat pot urma cursurile organizate de anumite facultăți din România. În funcție de complexitatea calificării, acesta poate dura între 1-3 ani.
Vezi mai jos universitățile care au anunțat până acum că admit absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat, dar și anunțurile de admitere în postliceale sau cursurile pe care le oferă universitățile persoanelor fără BAC.
Universitatea Tehnică de Construcții București- Colegiul de Studii Terțiare Nonuniversitare UTCB- Vezi detalii aici
Universitatea „Spiru Haret” București- Colegiul Universitar „Spiru Haret”- Vezi detalii aici
Universtatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului- Colegiul de Învăţământ Terțiar