Sunt din nou prieteni? Imagini care spun totul despre ce simte Adi Minune pentru Florin Salam

Ani la rândul relaţia lor a fost, în cel mai bun caz, una rece, în ciuda faptului că Adi Minune era naşul de căsătorie al lui Florin Salam.

Autor: Calin Perian

Cu toate acestea, între cei doi, poate şi din cauza rivalităţii artistive, poate şi din cauza unor preocupări diferite, lucrurile nu erau tocmai ”aşezate”, cei doi evitându-se mai tot timpul.

Dar, în ultima perioadă, pare-se că lucrurile au redevenit aşa c um ar trebui să fie între Adi Minune şi finul său, Floirin Salam.

Sau, cel puţin, asta vrea să lase de înţeles Adi Minune care, într-una dintre postările pe care le-a făcut pe contul lui de socializare a pus câteva poze cu Salam cu menşiunea ”familie”. Mai mult chiar, fotografia în care îl îmbrăţişează pe Florin Salam este ”capul de afiş” al albumului cu pricina, semn că rivalitatea lor a fost dată uitării.
Relaţia lor, spun sursele noastre, s-a stricat în momentul în care cei doi au fost puşi sub acuzare pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului în celebrul caz al fiului unui interlock cunoscut, acuzat că a înjunghiat o persoană într-un club de manele. Până la urmă, cei doi manelişti au scăpat fără cazier în acel caz, dar relaţia se răcise deja sufficient pentru ca, în urmă cu câţiva ani, pe când Adi Minune împlinea 40 de ani, să nu se regăsească pe lista de invitaţi de la paranghelia la care au fost sute de oameni chiar Florin Salam.

Fiicele maneliştilor, vieţi total diferite

Mai exact, între Carmen Minune şi Betty Salam, deşi este o diferenţă mica de vârstă, lucrurile stau cam la fel cum stăteau şiîn cazul taţilor lor.

Adică, o perioadă prietene, apoi vieţile lor s-au dezvoltat complet diferit, iar acum sunt ca două străine. Astfel, dacă Betty a născut deja un copil şi s-a şi căsătorit pe când încă nu împlinise 18 ani, Carmen Minune preferă să mai copilărească şi, evident, să îşi vadă de cariera ei ca artistă, ăpozând totodată în ipostaze de infarct, răsfăţându-şi fanii cu lipsa ei de inhibiţii.


"Între mine şi Betty nu a existat niciodată o răutate.

Noi suntem prietene şi vorbim. Ieşim împreună, ne vizităm şi ne chemăm la zilele de naştere. Fiecare face treaba ei. S-a spus că între tata şi Florin Salam este o rivalitate, dar nu este deloc aşa. Cum există ei doi şi sunt prieteni, aşa sunt şi eu cu Betty", a declarat Carmen, în urmă cu ceva vreme, fără să reuşească însă să fie prea convingătoare…

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Am aflat de ce Florin Salam vrea să plece în America cu Roxana Dobre! În sfârşit, a luat decizia EXCLUSIV

Surpriză uriaşă, cum arată Betty la puţin timp de la naştere! Fiica lui Salam i-a şocat pe toţi la ultima ei apariţie FOTO

Alex Velea s-a ”rupt” pe manele! Vrea să îi facă concurenţă lui Salam? VIDEO

Luna în Gemeni aduce schimbări foarte bune pentru 5 zodii

Se dau 400 de lei de persoană! Poți aplica de pe 14 mai. Ce poți să faci cu banii de la stat

DEZASTRU! Florin Ristei, înșelat și părăsit de iubita superă pentru un bărbat super celebru! Este SCANDAL imens

EXCLUSIV. Imaginile spun totul: Cătălin Măruță fumează. A fost surprins pe video

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies