
In articol:
Mirela Iordan, country manager al Pfizer, a vorbit despre dozele de vaccine din România și a dat asigurări că vor fi stocuri suficiente. Reprezentanta Pfizer România spune că ar urma să fie achiziţionate fabrici pentru creşterea capacităţii de producţie.
România poate accesa aproximativ 10 milioane de vaccinuri anti-COVID-19, în baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer.
Ce spune compania Pfizer
Compania Pfizer a anunțat, de curând, începerea producţiei într-o nouă fabrică în Germania. La nivel global, americanii controlează 40 de fabrici, potrivit agenţiei Reuters.
Citeste si: Luiza Melencu, găsită moartă- bzi.ro
„ Se pregăteşte etapa a doua, unde intră tot ce înseamnă structuri de stat, persoanele cu risc, ar trebui să fie o etapă de o mai mare avengură. Noi ne asigurăm să existe continuitate în aprovizionare. Până în acest moment, ar trebui să fie pe piaţă 400.000 de doze, sunt suficiente stocuri în piaţă.
Noi aducem periodic cantitatea de doze care a fost contractată de minister. Din punctul de vedere al producţiei nu avem nicio problemă, chiar se va mări capacitatea anul acesta, la peste 1 mld. doze, am achiziţionat fabrici”, a declarat Mirela Iordan, country manager al Pfizer România, pentru ZF.
Citeste si: Anchetă de malpraxis la Spitalul din Slatina. Bebelușul unui polițist a murit, după ore întregi de chin
Etapa a doua a campaniei de vaccinare anti-COVID a început, astăzi, vineri, 15 ianuarie.
Autoritățile române se aşteaptă ca aproape 2,5 milioane de români să se vaccineze. În această dimineață, președintele României, Klaus Iohannis, s-a vaccinat împotriva coronavirusului.” M-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient şi recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricţie ne vor scoate din pandemie. Vă mulţumesc, vă doresc multă sănătate”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis