Superstiții VINEREA MARE 2021. Ce obiceiuri respectă ortodocșii în Vinerea Patimilor  

Ce tradiții respectă creștinii în Vinerea Mare?

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare
Autor: Loredana Dobre

In articol:

Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, reprezintă ziua în care fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, pentru mântuirea întregii omeniri.

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare

Vinerea Mare este a cincea zi din Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Pentru credincioși, este o zi de doliu, pentru că este ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Vinerea Patimilor este zi de post negru, ceea ce înseamnă că toată ziua nu se bea decât apă.

Citeste si: Cum se aranjează corect masa de Paști. Ideile decorative de care trebuie să ținem cont pentru o masă elegantă

Tradiția spune că în Vinerea Seacă nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

Slujbele din Vinerea Mare cuprind: Denia de Joi seara, în timpul căreia se citesc cele douăsprezece Evanghelii care vorbesc despre Pătimirile Domnului. Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița.

Citeste si: Andreea Marin, despre mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: „Nu exista nicio atracție pentru mine”- bzi.ro

Prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari, motiv pentru care această zi neagră este cunoscută și ca Vinerea Patimilor. Vinerea Mare se mai numeşte şi Vinerea Seacă, pentru că femeile în vârstă de la sat ţineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserică.

Citeste si: Cum se va desfășura Slujba de Înviere. Care sunt regulile pentru Paștele Ortodox

Încă de dimineaţă, în Vinerea Mare,  credincioşii vin la biserică cu flori pentru Iisus şi pentru a trece de trei ori pe sub masa cu Sfântul Epitaf, gest ce semnifică patimile Mântuitorului atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire. Fiecare creştin, înainte de a trece pe sub masă, aşază florile pe Epitaf.

Ce nu ai voie să faci în Vinerea Patimilor

  • În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare. Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.
  • Nu se sacrifică păsări sau animale, aşa că dacă doriţi să sacrificaţi un animal sau păsări pentru a avea produse din carne de Paşte, este bine să faceţi acest lucru din timp.
  • Este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie. În această zi nu se merge la frizer.
  • Cei mai superstiţioşi evită să se tundă în Vinerea Mare, deoarece se spune că le va muri cineva din familie. Cu toate acestea, există anumite zone, cum e cazul Moldovei, unde oamenii cred că vor fi feriţi de anumite afecţiuni şi boli dacă merg la frizer.
  •  O datină străveche din Vinerea Mare este cea a scăldatului, care spune că acela care se va scufunda în apă rece de trei ori va fi sănătos pe tot parcursul anului. Cei mai mulţi se îmbăiază în această zi pentru a nu se prinde de ei, în decursul anului, bube, friguri sau alte boli.

Superstiţii în Vinerea Mare 

  • În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea;
  • Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și bănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor;
  • Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul;
  • Femeile nu umplu borș în această ziua, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul;
  • Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului;
  • În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească;
  • Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

Rugăciunea din Vinerea Mare de scapă de păcate și de necazuri

„Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe. Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşți cu Darul Tău, Doamne, că şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Ține, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea.

Citeste si: Iepurașul de Paște 2021. Povestea și semnificația iepurașului de Paște

Întăreşte-mă, o, Doamne că de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta că să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta. Luminează-mi simţirile cele sufleteşți, că să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în Rai.

Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în Rai, că un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea! Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.”

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Andreea Bănică a muncit de mică! Iată ce a făcut pentru a-și câștiga traiul înainte de a deveni celebră: „Lângă calea ferată”

Cu ce vedetă l-ar vedea Alexia Eram pe Mario Fresh dacă nu ar fi cu ea?! Incredibil ce a spus despre Antonia: „Este o femeie...”

Horoscopul zilei, 7 mai 2021. Nativii din zodia Rac trăiesc clipe romantice

Andreea Marin s-a măritat cu Ștefan Bănică junior pentru faimă?

Dezvăluire şoc despre Gina Pistol! Câţi bani a câştigat la Antena 1? Totul a devenit public

Oana Zăvoranu l-a făcut praf pe Mădălin Ionescu. Ce a spus actrița despre soția sa: ”L-a nenorocit”

"Biden a capitulat în fața Iranului!" Rechizitoriu nemilos la adresa președintelui SUA

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies