
In articol:
În jurul morții lui Petrică Mîțu Stoian s-a iscat un scandal monstru, iar oamenii legii continuă să ancheteze circumstanțele în care s-a ajuns la acest deznodământ tragic. Nu este singura situație controversată de pe urma morții interpretului de muzică populară.
Surorile și impresarul acestuia, Doru Gușman, se află într-o luptă pentru averea lui. Rudele regretatului artist au aflat cu uimire că toate bunurile obținute de-a lungul vieții nu-i aparțineau în totalitate, ci erau luate prin firma unde partener era impresarul său. Cu alte cuvinte, jumătate din avere ar trebui să-i rămână lui Doru Gușman, cel care s-a referit la surorile acestuia ca fiind niște „hiene”, dând de înțeles că acestea îi „vânează” averea fratelui lor. Maria Tarchilă a răbufnit după ce a auzit declarația și, împreună cu restul familiei, au luat o hotărâre fermă în ceea ce privește averea lui Petrică Mîțu Stoian.
„Am fost la parastas, ne-am salutat frumos, n-am nimic cu el, nici el cu mine, legea hotaraste tot! E deschisa succesiunea, asteptam sa vedem, ar putea dura si un an de zile, nu merge asa repede. Ce au facut, e treaba lor, vedem ce hotaraste legea. Daca e in favoarea lui, sa fie… Nu ma intereseaza averea lui, vreau sa se faca dreptate. Si daca voi primi ceva din avere, o dau la saraci, mie nu-mi trebuie.
Nu-mi trebuie avere cum spune ca au sarit hienele, o dau la saraci. Nu-mi trebuie nimic de la Mitu ca nu a muncit pentru mine, a lucrat pentru stiu eu cine… Ne-a facut hiene, ca am venit noi, hienele, sa luam.
Maria Tarchilă: „ Vreau doar să-i fac dreptate că eu știu ce s-a întamplat acolo, știu toate lucrurile”
Mai mult, sora regretatului interpret de muzică populară spune că, de fapt, nu luptă ca să obțină averea fratelui ei, ci vrea să-i facă dreptate. Maria Tarchilă vrea să evite orice fel de scandal și de ceartă cu Doru Gușman.
„Noi avem de toate, nu ne trebuie nimic. Vreau doar sa-i fac dreptate ca eu stiu ce s-a intamplat acolo, stiu toate lucrurile. Nu vreau cearta si scandal.
Doamna notar a cautat, dar nu apare nimic in Primaverii, ma mir ca nu stie el (n.r. impresarul), el stia tot ce se intampla. Eu nu mai cred nimic. Cum se lauda si cu casa din Craiova, pana nu vad negru pe alb nu pot sa cred. El spunea ca are casa in Craiova si nu stiu cate apartamente, si nu e nimic pe numele lui. Are un apartament la mare, jumate e al impresarului… daca se putea tot, era si mai bine pentru el”, a mai spus sora regretatului artist pentru sursa citată mai sus.