Sylvester Stallone lucrează la un film autobiografic

Actorul american Sylvester Stallone lucrează la un film autobiografic, potrivit declaraţiilor făcute de mama acestuia, scrie contactmusic.com.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriereVedeta seriei "Rocky", care a scris şi regizat mai multe filme de-a lungul anilor, se concentrează în prezent asupra unui lungmetraj despre începuturile şi evoluţia carierei sale la Hollywood.

"Sylvester lucrează la povestea vieţii lui, propria biografie. Trebuie să filmeze «Rambo V» şi mai trebuie să meargă şi la Budapesta pentru a începe filmările la «The Expendables 4», dar va turna acest film (autobiografic, n.r.) între aceste proiecte", a declarat Jackie, mama actorului, pentru tabloidul britanic The Sun.

Sylvester Stallone, în vârstă de 68 de ani, a devenit celebru la sfârşitul anilor '70, cu rolul pugilistului Rocky Balboa în filmele din franciza "Rocky" şi şi-a construit apoi o carieră de succes jucând partituri principale în pelicule de acţiune, precum John Rambo, un veteran al războiului din Vietnam, în franciza "Rambo", şi rolul unui mercenar în franciza "Eroi de sacrificiu/ The Expendables".

Recent, Stallone a jucat alături de Robert de Niro în "Grudge Match: Faceţi pariurile", de Peter Segal, unde veteranii actori americani interpretează doi pugilişti bătrâni a căror rivalitate a devenit celebră dincolo de graniţele sportului.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate