Tânără sechestrată de un șofer și luată la mișto de polițiști: „Haideţi, împăcaţi-vă, că e tarziu. Cred că ați interpretat greșit”

O tânără a fost luată la mișto de polițiști. Ce reacție au avut agenții atunci când a țipat după ajutor în timp ce era sechestrată.

Distribuie pe:

Autor: M.B.

Cazul revoltător din Caracal i-a făcut pe utilizatorii Facebook să povestească și ei despre experiențele neplăcute cu polițiștii atunci când aveau nevoie de ajutor. După ce felul în care agenții și operatorii 112 au vorbit cu Alexandra Măceșanu, dar și faptul că fata nu a fost găsită în viața i-au revoltat pe români, o tânără a povestit cum a fost sechestrată de un șofer. Polițiștii au luat-o în râs când a strigat după ajutor.

Citeste si: Fostul șef al Poliției Caracal a mințit! Nicolae Mirea neagă că Alexandra le-a spus polițiștilor că se află în Bold

Mărturia femeii care a fost sechestrată în mașină de un șofer

„Acum vreo 2 ani, un sofer al unei companii de ridesharing m-a sechestrat efectiv. A blocat usile de la masina si a plecat din fata blocului meu in tromba, dupa ce a hotarat intr-o fractiune de secunda ca nu, n-o sa ma lase acasa. Am trecut pe langa un filtru de politie, am deschis geamul si am urlat cat m-au tinut rarunchii. Idiotul a oprit, le-am explicat politistilor situatia, iar reactiile au fost “Haideti, impacati-va, ca e tarziu”, “Domnisoara, dar poate ati zis ceva si l-ati suparat”, “Domnisoara, cred ca ati interpretat gresit ce s-a intamplat, cu totii suntem obositi la ora asta (in jur de 23)”.

Recunosc, nu am facut nicio plangere nicaieri. Pentru ca m-au intimidat si am fost proasta, pentru ca stiam ca n-o sa ma bage in seama nimeni, pentru ca in urma cu cativa ani, cand un vecin m-a pocnit de mi-a mutat fata din loc si am facut plangere, nimic nu s-a intamplat. Pentru ca stiu ca nu dau doi bani pe noi si ca orice ni s-ar intampla, nu doar ca nu ne apara, dar eventual aflam si ca a fost din vina noastra.

In seara respectiva am plecat spre casa pe jos, plangand in hohote, frustrata si neputincioasa. Iar ei au ramas la glume cu soferul respectiv”, a povestit femeia pe pagina ei de Facebook.

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: