Țara în care se instituie carantina timp de 10 zile! „Din păcate, astăzi am intrat într-un al patrulea val”

Afacerile, şcolile, teatrele şi facilităţile sportive au fost forţate să închidă, iar adunările sunt interzise .

Iran intră în carantină
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Iran este o țară grav afectată de pandemia de coronavirus. Recent, autoritățile au anunțat că se luptă cu valul patru al pandemiei, iar îmbolnăvirile au scăpat de sub control.

Într-o încercare disperată de a pune capăt numărului mare de cazuri de COVID, preșetintele Iranului a anunțat că timp de zece zile pe teritoriul țării a fost luată o decizie radicală: carantina. Astfel, mai multe instituții își vor închide porțile, iar adunările publice sunt strict interzise, chiar și în contextul Ramadanului. 

al patrulea val al pandemiei de coronavirus
Al patrulea val al pandemiei de coronavirus[Sursa foto: PixaBay]

Iran intră în carantină pentru 10 zile. Cazurile de coronavirus, scăpate de sub control 

„Din păcate, astăzi am intrat într-un al patrulea val”, și-a început discursul preşedintele Hassan Rouhani. Apoi i-a anunțat pe toți că pentru a încerca să pună capăt numărului mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, a fost nevoie ca autoritățile să ia o măsură radicală, despre care știe că-i va nemulțumi pe cetățeni.

Citeste si: Vaccinarea ar putea deveni obligatorie în România? Ce spune Ludovic Orban

Citeste si: Florin Salam este distrus de durere! A murit Babi! Va pleca de urgență în SUA- bzi.ro

S-a decis instituirea carantinei  pentru următoarele 10 zile, iar regulile stricte spun că afacerile, şcolile, teatrele şi facilităţile sportive își închid porțile, iar adunările sunt interzise în timpul sfintei luni de post a Ramadanului care începe miercuri. 

Iranul a fost epicentrul pandemiei în Orientul Mijlociu

Președintele Iranului, Hassan Rouhani, este de părere că aceste îmbolnăviri necontrolate se datorează tulpinii britanice care s-a răspândit violent pe teritoriul țării.

Alți factori de infectare au inclus călătorii pe scară largă, nunţile şi petrecerile din perioada sărbătorilor de Anul Nou iranian care au avut loc pe 20 martie, a mai spus șeful statului din Iran.  

Situația epidemiologică este destul de problematică. Cazurile de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus au depășit 2 milioane și circa 64 de mii de decese, iar nouă medie zilnică de peste 20.000 de infectări în ultima săptămână, conform datelor Ministerului Sănătății. 

Citeste si: Anunțul momentului în România! Carantina se prelungește cu încă 14 zile

Nici campania de vaccinare nu decurge bine, ci a fost îngreunată. Iranul are o populație de circa 83 de milioane de locuitări și speră ca pe teritororiul țării să ajungă în următoarea perioadă cel puțin 2 milioane de vaccinuri. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Raed Arafat, noi declarații despre scandalul de la Spitalul Foișor

Amna a făcut primele declarații după ce a fost infectată cu COVID-19! Cum se simte fosta concurentă de la Survivor România: "Nu mă simt cel mai bine"

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie în România? Ce spune Ludovic Orban

Cătălin Moroșanu și-a pus sănătatea în pericol la „Survivor”

Chiar acum este RĂZBOI! Zeci de rachete au fost lansate

Lavinia Pârva rupe tăcerea: divorțează de Ștefan Bănică? A bătut-o acesta crunt și pe ea? Vedeta a decis să spună adevărul

Credincioșii sunt îngenuncheați. Incendiu catastrofal în toiul nopții. VIDEO

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies