Marea poeta Ana Blandiana a dezvaluit episodul dramatic al mortii tatalul ei, care i-a marcat tineretea.
Ana Blandiana (73 de ani), socotita una dintre cele mai mari poete din Romania, a suferit un soc in tinerete, in 1964, cand avea 22 de ani. De-abia redebutase in mai multe reviste, dupa ce fusese interzisa 4 ani, din cauza originilor nesanatoase ale parintilor, cand i-a murit tatal, sub ochii ei, intr-un accident casnic. “ Tata a murit intr-un accident. Iesise din inchisoare in cursul verii, in 18 august. Era preot si, iesind din inchisoare, nu a mai fost repartizat la o biserica, ceea ce-l consuma foarte tare si statea, fara rost, acasa.
Mama a facut curatenie mare, iar, pe vremea aceea, se dadea parchetul cu petrosin (un fel de benzina) amestecat cu parafina”, a marturisit Blandiana intr-un interviu din revista Tango.
“Tata a vrut sa o ajute, si a luat vasul cu amestecul respectiv si l-a pus pe aragaz, fara sa-si dea seama ca va lua foc. Iar apoi, fiind lipsit complet de spirit practic, a reactionat mereu invers decat ar fi trebuit. A incercat sa-l traga de pe foc, in loc sa-l lase sa arda si sa se consume.
Focul a sarit pe el, iar el, in loc sa incerce sa-l innabuse, a iesit in curte. Si a ars ca o faclie”, a mai dezvaluit poeta.
Citeste si: Lucia riscă eliminarea din „Casa iubirii”! Aflați ce se va întâmpla în ediția de duminică, 2 noiembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro
Citește și:
-
Ce sosuri să alegi pentru rețetele tale de shaorma?
-
Cristian Botgros povestește ce s-a întâmplat cu Andreea Cuciuc la balul bobocilor, în noaptea când s-a stins din viață! Ce a făcut fiica lui Igor Cuciuc înainte de a deceda...
-
Explozie într-un supermarket, soldată cu moartea a 23 de persoane, inclusiv copii, în Mexic! Zeci de persoane rănite
-
Lucia riscă eliminarea din „Casa iubirii”! Aflați ce se va întâmpla în ediția de duminică, 2 noiembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D
-
Horoscop rune 3-9 noiembrie 2025. Trei zodii scapa de ghinion, vor trai in liniste si pace
-
Nicio persoană prezentă la Balul Bobocilor, unde Andreea Cuciuc și-a pierdut viața, nu a fost audiată nici până în ziua de astăzi! Dirijorul Nicolae Botgros se bazează pe...
-
Ce s-a întâmplat la căpătâiul Ștefaniei Szabo i-a făcut pe toți să plângă: "Uită-te la ea...". Nimeni nu a putut să privească până la capăt. NU te vei opri din plâns...