
kanald.ro
Exclusiv
Ce înseamnă noile taxe impuse de Trump pentru economia noastră? Este o întrebare la care încercăm să răspundem în materialul următor, cu ajutorul unor explicații de la specialiști.
Statele Unite au introdus recent taxe vamale noi pentru mai multe produse venite din Uniunea Europeană. Decizia vine din dorința de a proteja piața americană și de a reduce dependența de importuri. Deși la prima vedere pare o chestiune între marile puteri economice ale lumii, efectele acestei măsuri pot ajunge rapid și în România.
România nu este un jucător de top în exporturile directe către SUA, dar face parte dintr-un lanț european bine conectat. Multe firme românești produc piese, materiale sau servicii care ajung, prin intermediari, în produse exportate apoi în America. Dacă marile economii europene afectate de taxe, cum ar fi Germania, Franța sau Italia, reduc comenzile, firmele din România vor simți acest lucru prin scăderi de contracte, întârzieri și chiar pierderi de locuri de muncă în unele sectoare.
“Există riscuri crescute și pentru economia românească nu datorită relației directe comerciale pe care o avem cu Statele Unite, care nu este atât de importantă, însă prin efectele indirecte asupra Uniunii Europene din care noi facem parte, noi nu avem posibilitatea de a decide o politică comercială externă proprie. Noi trebuie să ne supunem regulilor Uniunii Europene. În materie de comerț extern, nicio țară din Uniunea Europeană nu are posibilitatea de a avea inițiative proprii, de a pune tarife sau a renunța la tarife. Acestea se fac numai la nivelul Uniunii Europene, așa că noi suntem în mare măsură “o victimă” a acestui război”, a explicat Aurelian Dochia.
Mai mult, companiile românești care sperau să pătrundă pe piața americană ar putea fi descurajate de noile taxe, care cresc prețurile produselor și le fac mai puțin competitive. Agricultura, industria auto, echipamentele electrice sau produsele alimentare premium pot fi printre domeniile afectate.
Și economiștii avertizează că România va simți efectele negative ale acestor taxe.
“Există și niște oportunități la care ne putem aștepta pentru perioada următoare, pentru anii următori, dar cred că pe termen scurt efectele vor fi mai de grabă negative.
Pe de altă parte, România ar putea transforma această provocare într-o oportunitate. Dacă firmele din Vestul Europei vor considera că e mai avantajos să mute producția într-o zonă UE mai puțin expusă sau mai ieftină, România poate deveni atractivă.
“Pot exista și oportunități care apar din astfel de războaie, pentru că în perioada următoare se vor reconfigura toate fluxurile comerciale mondiale. Dacă tranzacțiile cu America nu vor mai fi atât de importante se va intensifica probabil operațiunile cu alte zone și poate că și România ar putea să beneficieze de aceste mișcări și de relocările care se vor face în materie de investiții de exemplu. Sunt companii europene care poate nu se vor mai uita înspre țări unde sunt amenințate de tarife sau alte impedimente de natură economică și vor încerca să se replaseze pe undeva în România sau în țări din Europa”, a declarant Aurelian Dochia, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Totodată, firmele românești care nu sunt afectate de aceste taxe ar putea profita de ocazie pentru a se promova mai bine pe piața americană. Domenii precum IT-ul, ingineria, industria de apărare sau energia au potențial mare de creștere și sunt deja în vizorul partenerilor din SUA.