
In articol:
Pe 16 ianuarie 2021, Toni Grecu s-a internat la Institutul ”Matei Balș” din Capitală. Fondatorul grupului ”Divertis” se afla internat în pavilionul care a luat foc din cadrul spitalului. Totodată, Toni Grecu face parte dintre pacienții transferați. Din primele informații, acesta a fost transferat la Spitalul Pantelimon.
În cadrul unei emisiuni de televiziune, Toni Grecu a făcut câteva mărturisiri cutremurătoare. Fondatorul grupului ”Divertis” a susținut că și-a văzut moartea cu ochii.
Citeste si: Luiza Melencu, găsită moartă- bzi.ro
„Povestea de azi pentru mine a fost de fapt o cursă sufocantă, extenuantă, fără aer, de 150 de metri, prin faţa unui spital arzând, cursă terminată la uşa salvării în faţa căreia m-am prăbuşit inconştient, dar fericit. Participasem la cel mai mic şi mai extenuant maraton din lume. Şi am alergat şi singur. În urma salvării, spitalul ardea. Sistemul sanitar din România ardea”, a declarat Toni Grecu.
Deși Adrian Streinu-Cercel, fostul manager al spitalului, susține că nu era frig în saloanele Pavilionului 5 de la „Matei Balș”, soția actorului a precizat că existau aeroterme aduse în saloane. Mai mult decât atât, în prima zi, Toni Grecu i-a spus soției sale că este frig în salon.
Crește bilanțul morților în urma incendiului de la Matei Balș
În această dimineață, încă un pacient afectat de incendiul de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală a decedat. Bărbatul s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Reamintim că patru persoane au fost carbonizate, iar a cincea persoană a decedat la Spitalul Floreasca la scurt timp după tragedia care a avut loc vineri dimineața la Matei Balș. Bilanțul morților a ajuns la șase persoane.