
In articol:
- 1. Canapeaua extensibilă
- 2. Canapeaua secțională
- 3. Canapeaua de tip loveseat
- 4. Canapeaua tradițională
- 5. Canapeaua de tip șezlong
Momentul în care alegi o canapea nouă este unul deosebit de important, deoarece acest obiect de mobilier recent ales trebuie să fie compatibil cu celelalte elemente ale camerei, evitând astfel o discordanță în ceea ce privește amenajarea interioară.
Desigur, cu atât de multe opțiuni, poate fi greu să decizi care canapea este potrivită.Așadar, înainte de a investi în această piesă cheie, citește în continuare câteva sfaturi despre cum să alegi canapeaua perfectă pentru casa ta. Ia în considerare aceste stiluri populare de canapele atunci când vine momentul în care să te decizi pe care vrei să o cumperi!
1. Canapeaua extensibilă
Canapele fixe sau extensibile? Ei bine, dacă vrei ca acest obiect de mobilier să îndeplinească un scop dublu, atunci vei alege a doua opțiune. Ziua poți folosi canapeaua pentru diverse activități, iar noaptea, după ce o extinzi, pentru a dormi.
Canapelele extensibile sunt o alegere ideală pentru cei care nu au o cameră de oaspeți desemnată. Sunt simplu de configurat și oferă un somn confortabil și odihnitor.
De asemenea, acestea sunt în mod tradițional tapițate cu material textil, dar le poți găsi și în varianta din piele.2. Canapeaua secțională
Canapelele secționale au câștigat popularitate în ultimii ani, deoarece pot fi așezate într-o mare varietate de moduri. Unii aleg să le poziționeze în formă de „L” în colțul unei camere, în timp ce altora le place să separe secțiunile într-un aranjament care să îmbie la conversație, în formă de „U”.
Citeste si: De ce să pui bani în ghiveciul cu flori. Experții financiari recomandă tuturor acest truc- kfetele.ro
Citeste si: Vestea tristă a zilei despre Saveta Bogdan. Să ne rugăm pentru ea..- bzi.ro
Canapelele modulare au de obicei fiecare zonă de relaxare separată. Acest lucru îți permite să aranjezi secțiunile în funcție de numărul de persoane care vor folosi canapeaua. Tapițeriile pot fi realizate din material textil sau piele, iar multe dintre variante sunt alcătuite din module rabatabile.
3. Canapeaua de tip loveseat
Făcând parte de obicei dintr-un set, canapeaua loveseat este unul dintre cele mai populare tipuri de mobilier de living. Aceasta este la modă, deoarece creează intimitate și nu ocupă atât de mult spațiu precum o sofa tradițională, pentru că este concepută pentru maximum două persoane.
4. Canapeaua tradițională
Varianta de canapea cu trei locuri este încă cea mai populară. Multe case au o versiune a acestei canapele în camera lor de zi. Ele sunt disponibile într-o gamă largă de culori și țesături, inclusiv microfibră și piele.
În funcție de producător și stil, designul canapelei poate varia. Unele au spătar înalt, altele au perne detașabile. Această categorie conține cele mai multe tipuri de canapele, de la canapelele tuxedo, Cabriole, sau Chesterfield la cele în stil franțuzesc sau englezesc, diferența între ele fiind dată de formă și de material.
5. Canapeaua de tip șezlong
Șezlongurile sunt o variantă modernă a canapelei secționale. Spre deosebire de canapelele modulare, care au spătare separate pentru fiecare loc, șezlongurile au unul singur, de cele mai multe ori arcuit spre exterior, poziționat astfel încât să ofere susținere spatelui atunci când stai cu picioarele întinse. Indiferent dacă au sau nu o tăblie laterală tapițată, șezlongurile sunt perfecte pentru un colț destinat lecturii.
Fie că o numești sofa sau canapea, această piesă de mobilier este adesea partea centrală a unei camere de zi și nu numai. De exemplu, un șezlong poate fi plasat și într-un dormitor de mari dimensiuni, dacă stilul de design interior o permite.
Un ultim sfat! Dacă ai animale de companie sau copii, poate fi o idee bună să optezi pentru tapițerie din material textil, rezistent la pete. În cazul în care relaxarea și confortul sunt printre prioritățile tale, recomandăm să îți îndrepți atenția asupra stilurilor de canapele modulare sau cu funcție de rabatare. Începând experiența ta de cumpărături cu câteva elemente „must have” în minte, vei economisi mult timp și energie.