Marți dimineață, 31 ianuarie, o locuință din Sectorul 5 a fost cuprinsă de flăcări. În urma incendiului, 3 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani și-au pierdut viața.
Mama a fost cea care a apelat Serviciul de Urgență și a stins flăcările înainte ca pompierii să ajungă.
Un gest făcut de mama celor mici a dus la declanșarea incendiului. Ce a pus lângă pat?
Mama celor mici a semnalat că una dintre camerele imobilului este în flăcări. La fața locului s-au deplasat 4 ambulanțe SMURD, 3 autospeciale de stingere și un echipaj pentru descarcerare.
Din păcate, însă, a fost prea târziu pentru ca micuții să mai poată fi salvați.
„ Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din strada Surduc, sectorul 5. Primele echipaje de intervenție ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins și că se manifestase la un pat. Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 și 6 ani”, au transmis pompierii, conform libertatea.ro.
Cadrele medicale au încercat să le salveze viața, însă aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, astfel declarându-se decesele.
Conform primelor informații, mama copiilor ar fi improvizat o sursă de căldură, pe care ar fi pus-o chiar lângă patul celor mici. Acesta a fost și motivul declanșării incendiului.
Incendiu cu 3 victime, într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei
[Sursa foto: PixaBay]
O butelie a explodat într-o rulotă
Tragedia a avut loc în județul Maramureș, acolo unde o butelie dintr-o rulotă de tip fast-food a explodat.
O fetiță și tatăl ei, alături de un alt client așteptau să-și primească comenzile, în momentul în care butelia a explodat. Înauntrul rulotei se afla patroana, în vârstă de 26 de ani și soțul ei, care pregăteau preparatale, în momentul exploziei.
5 persoane au fost grav rănite și transportate de urgență la spital. Printre ele se afla și o minoră care a fost preluată de un elicopter SMURD și transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
"Fetiţa de 3 ani a fost adusă intubată, cu arsuri de gradul ll (mediu) la nivelul feţei, mâinilor, gambelor. În următoarele zile, în funcţie de evoluţia locală, medicii vor decide dacă va necesita vreo intervenţie chirurgicală de grefare.", au transmis reprezentanții spitalului, potrivit news.ro.