WowNews logo WOWnews
Stories
Român mort în Italia
Român mort în Italia

Diverse

Tragedie în Italia. Moartea suspectă a unui român găsit fără suflare în casă. Trecătorii i-au văzut trupul neînsuflețit la fereastră

Un cetăţean român în vârstă de 60 de ani a fost găsit mort în locuinţa sa din centrul istoric din Fondi, Italia.

Un român din Italia a fost găsit mort în locuința sa din Corso Appio Claudio, aflată în centrul istoric al orașului Fondi din provincia Latina. Corpul său neînsufleţit a fost văzut de trecători la fereastra casei sale, scrie h24notizie.com.

Martorii au dat alarma, miercuri, puțin după ora 17.00. Oamenii, speriați de ceea ce au văzut, au sunat la numărul de urgență 112. Imediat, la fața locului au ajuns polițiștii și pompierii, care au forțat ușa pentru a putea intra în apartament.

Medicii de pe ambulanță nu au putut face nimic pentru bătrân și au declarat decesul acestuia.

Citeste si: Giuly a primit un val de critici în mediul online: „Siliconate, cu gene de 2 metri”. Postarea cu care fosta concurentă de la „Casa iubirii” a intrigat pe toată lumea- kanald.ro

Cauza morții 

Bătrânul locuia singur și primele investigații au stabilit că pe corpul acestuia nu au fost găsite semne vizibile de violență, notează H24Notizie.

Conform sursei citate, bărbatul ar fi murit din cauze naturale. Circumstanțele sunt examinate acum de Parchetul din Latina, informate de agenții comisarului de poliție. Intervenția forţelor de ordine au atras atenția oamenilor din zonă, care s-au adunat şi ei în jurul locuinţei bărbatului. Cauza exactă a morții va fi stabilită în urma autopsiei. Procurorii italieni au deschis o anchetă în acest caz.

Trupul unui român mort în condiții suspecte, incinerat în Anglia

Recent, un incident șocant a stârnit revoltă în toată țara. Un  român  a fost găsit  mort  în Anglia, iar autoritățile străine au acționat și i-au incinerat cadavrul, fără să anunțe autoritățile române. Se pare că bărbatul lucra fără acte în Marea Britanie, iar acesta murise în condiții suspecte. Autoritățile engleze au întârziat două luni să anunțe ambasada României de cazul acestui bărbat.

Cum a primit vestea soția românului

Femeia a primit de la autoritățile britanice un mesaj cu detalii referitoare la circumstanţele în care a murit soțul ei.

Domnul Constantin Pavel s-a prăbuşit în faţa unei case din Thamesmead, Londra, unde muncea ca şi constructor sau muncitor. A fost chemată o ambulanţă la faţa locului, dar din păcate acesta nu a mai putut fi salvat. Drept urmare, a fost chemată poliţia şi a fost informat Procurorul Civil.

Citeste si: Ultima dorință a lui Horia Moculescu a fost dezvăluită cu câteva luni înainte de a se stinge din viață! Ce își dorea cu ardoare marele compozitor? "Mai e încă ceva!"- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

Trupul persoanei decedate a fost preluat de către o firmă de pompe funebre. Poliţia nu a reuşit să identifice nicio rudă. Adresa (din Romford, Essex) unde se credea că locuieşte persoana decedată a fost verificată, dar nu era o adresă corectă, iar poliţia nu a putut să identifice alte adrese”,  o anunţau britanicii pe soţia românului decedat.

SURSE: h24notizie.com