Traian Basescu isi boteaza nepoata! Sofia Anais va fi crestinata in biserica unde mama ei s-a casatorit!

Fiica Elenei Băsescu, Sofia Anais, va fi botezată sâmbătă, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, naş urmând să fie primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriere

Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu şi a lui Bogdan Ionescu, va fi botezată sâmbătă, la ora 14.00, la biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Bucureşti, aceeaşi biserică în care a fost oficiată şi cununia Elenei Băsescu cu Bogdan Ionescu. Ceremonia religioasă va fi una restrânsă şi va fi urmată de o mică petrecere la care vor lua parte familia şi prietenii foarte apropiaţi. Naşul Sofiei Anais va fi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

fara descriereDe altfel, Elena Băsescu a postat joi pe Facebook o fotografie cu fiica sa în cărucior, alături de Chirtoacă, însoţită de textul: "Naşul Dorin Chirtoacă a vizitat-o pe Sofia în drumul său către Vilnius. Cu ocazia aceasta, i-a adus cadou finuţei sale un ursuleţ de pluş foarte drăguţ".

fara descrierePrimul copil al Elenei Băsescu şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama a împlinit un an de la căsătorie.

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în 1 septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate