Tren SF la Cluj Napoca! Va "zbura" pe deasupra masinilor - Uite cat va costa proiectul

Oraşul Cluj-Napoca ar putea fi legat în viitorul apropiat de localitatea Floreşti cu un tren science-fiction. Costurile mari ar putea tăia, însă, aripile proiectului SF.

Distribuie pe:

Autor: V.P.

fara descriereOraşul administrat de Emil Boc ar urma să fie legat de Floreşti de un tren suspendat. Ideea aparţine consilierilor locali liberali clujeni şi este inspirată după un model german. Proiectul presupune însă costuri cam piperate, scrie CityNews.ro.

Monoraiul care va lega Cluj-Napoca de Floreşti ar putea costa aproximativ 30 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care între cele două localităţi nu există niciun serviciu de transport public.

Liberalii au venit cu această idee după o vizită în Germania, acolo unde monoraiul este folosit încă din anul 1902.

„Costurile sunt undeva la 3 milioane de euro pe kilometru ceea ce ar însemna în prima fază, din Floreşti până în Cluj-Napoca, aerport, ar fi o distanţă de circa 10 kilometri. Din punctul nostru de vedere ar fi singura soluţie pentru descongestionarea traficului kalooga_36441" , spune Dan Tarcea, consilier local.

Primarii celor două localităţi spun că trenul suspendat ar fi unica soluţie pentru a uşura traficul dintre Cluj şi Floreşti, care zilnic este pur şi simplu paralizat la orele de vârf.

„Este un proiect interesant, eu zic că e şi foarte eficient având în vedere situaţia economică a noastră a tuturor şi a administraţiilor locale. Este cea mai ieftină variantă de a ajunge la un transport civilizat", a declarat Horea Şulea, primarul comunei Floreşti.

În ceea ce îl priveşte pe primarul Clujului, Emil Boc, acesta spune că acum se fac evaluări ca să se vadă dacă acest proiect este fezabil.

Mai multe aici.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate