Trend alert! Au revenit trendurile anilor 90 și 2000!

Este cazul acum cu influențele anilor 90 și a decadei 2000.

Distribuie pe:

Autor: A.M.

Moda e un spectacol al imprevizibilității, dar chiar și despre ea poți afirma un lucru cu siguranță: moda e ciclică. Tendințele sale nu mor niciodată, și chiar și cele mai contestate influențe vor reapărea la un moment dat, cucerind o nouă generație de femei.
Este cazul acum cu influențele anilor 90 și a decadei 2000. Deși nu a trecut prea multă vreme de când le abordam direct pe stradă, se pare că ni s-a făcut dor să purtăm din nou itemurile specifice acelei perioade. Descoperă în rândurile de mai jos 5 articole caracteristice anilor 90 și 2000 pe care le îndrăgim acum cu o reînnoită pasiune și află cum să le porți pentru un stil actual cu tendințe retro!

Rochia-lenjerie

Rochiile tip neglijeu de mătase reprezintă unul dintre cele mai dorite itemuri din anii 90 și constituie, în chip ironic, o declarație împotriva principiilor acelei perioade. Decada nouăzeci, sau cel puțin prima sa parte, era mai degrabă înamorată de curentele sport și punk-rock, motiv pentru care rochia-lenjerie, suavă și fermecătoare, apărea exact ca un punct de opoziție. Cu toate acestea, rochia-lenjerie se integra cu ușurință în curentele de mai sus: arăta fabulos purtată atât alături de o geacă de blugi oversized, dar și cu o jachetă de piele și bocanci.
Idolul tău vestimentar de azi poate rămâne Kate Moss, cea care ne servea drept inspirație și în anii 90. Poartă cu aceeași nonșalanță ca ea o rochie-lenjerie suavă, cu bretele tip spaghetti, și asociază cu adidași cu look retro și ciorapi din plasă în acest sezon. E modul perfect de a face cinste anilor 90 și 2000.

Treningul de catifea

Chiar dacă moda anilor 2000 e unanim considerată „cea mai nefericită” din punct de vedere stilistic din întreaga istorie a umanității, azi ne raportăm din nou la ce purtau Beyonce, Christina Aguilera sau Britney în perioada lor de grație. Din fericire, treningul de catifea e una dintre cele mai cool influențe din perioada respectivă, ușor de abordat și în estetica mult mai sofisticată a prezentului.
Cel mai important sfat? Evită să porți treningul de catifea în designul preferat al divelor din anii 2000. Nu au ce căuta modelele evazate, lungi până în pământ și câtuși de puțin flatante. De asemenea, e recomandat să eviți combinația de hanorac scurt și pantaloni cu talie joasă care făcea furori la Juicy Couture. Un trening de catifea la modă azi are linii „curate”, simple și flatante, și se accesorizează cu lanțuri fine și cu o pereche de adidași albi, cât mai puțin ostentativi.

Blugii cu talie înaltă

Tot din anii 90 apare și următorul articol ce face ravagii în tendințe de ceva vreme. Suntem cum nu se poate mai fericite că trendurile au urmat înclinația decadei 90 spre blugi cu talie înaltă și lejeri pe picior, așa numiții mom jeans, și nu s-au întors la celebrii pantaloni din denim care lăsau abdomenul și chiar mai mult de atât la vedere, pe care îi purtam în anii 2000.

Inspiră-te acum din aparițiile actorilor din Friends, care purtau pe bandă rulantă blugi cu talie înaltă în primele sezoane ale serialului. Azi poți asocia acest item mult iubit cu orice: cu topuri scurte, cu vedere la abdomen, cu cămăși boho acoperite de dantelă sau cu bluze croșetate. În ceea ce privește accesoriile, mizează pe sandale cu toc, pe kitten heels sau pe adidași în vara 2019.

Ochelarii de soare cu rame rotunde

Îți dau un aer funky și cool și reușesc să evidențieze mai atrăgător decât orice alt accesoriu chipul oval. Atunci când îi asociezi cu lentile oglindă, parcă îi vezi deja pe protagoniștii din Beverly Hills 90210, unii dintre cei mai în vogă purtători ai lor. De asemenea, poți miza acum și pe un amestec de influențe, adoptând o pereche de ochelari cu rame rotunde și cu lentile colorate.
Inspiră-te de data aceasta din apariții contemporane, precum cele ale surorilor Bella și Gigi Hadid sau ale lui Kendall Jenner. Supermodelele sunt de fapt cele mai loiale susținătoare ale trendurilor anilor 90 și 2000 și pot fi considerate „parțial răspunzătoare” pentru resurgența lor. În moda de azi asociază ochelarii cu lentile rotunde cu o rochie-lenjerie și cu bocanci sau cu un costum masculin colorat, într-o estetică mai apropiată de ceea ce se poartă acum. Oricum ar fi, nu îi rata!

Culorile neon

Mai ții minte cum străluceau Shakira și Jennifer Lopez în galben fosforescent sau roz țipător? Cu tenul lor măsliniu, recunoaștem că alegerea era perfectă în anii 2000, dar câte dintre fanele care le urmau aparițiile cu dedicație pot spune că opțiunea era la fel de flatantă? Culorile neon au creat isterie la începutul mileniului și reprezentau dovada perfectă că ne doream să trăim viața la intensitate maximă. De la rochii, fuste sau accesorii, nuanțele vibrante se regăseau peste tot.

Ce se schimbă acum? În general, e recomandat să păstrezi o singură influență neon în ținuta ta. Poate fi vorba despre o rochie, dar asociază cu un design fluid, feminin, romantic, deloc revelator. O altă influență poate fi regăsită și la nivel de accesorii: mixează o geantă în tonuri de animal print verde sau roz fosforescent cu un outfit minimalist sau sport și vei bifa note îndrăznețe, dar perfect acceptabile în moda de acum.
Anii 90 și 2000 au revenit în tendințe, dorind parcă să demonstreze că, deși i-am repudiat, nu vor dispărea niciodată. Un lucru este cert: te poți distra de minune abordând trendurile lor caracteristice, deoarece perioada anilor 90 și 2000 e una dintre cele mai funky și mai cool. Adoptă și asociază rochii tip neglijeu de mătase, blugi cu talie înaltă, culori neon, ochelari cu rame rotunde și treninguri de catifea și combină cu alte itemuri specifice perioadelor: salopete și geci oversized de jeans, curele, ciorapi plasă sau ghiozdane colorate. Vei străluci în perfect acord cu tendințele!

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate