Tzancă Uraganu își tratează fiica de numai trei ani ca pe o prințesă! Ce cadouri luxoase îi face micuței: „A început să vorbească și îmi cere ea”

Tzancă Uraganu nu uită că este mai întâi de toate tată, iar fiica lui este cea mai importantă ființă din viața sa.

Tzancă Uraganu și fiica lui
Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Chiar dacă la capitolul fidelitate Tzancă Uraganu dă cu stângu-n dreptul, când vine vorba despre rolul de părinte, artistul nu face deloc compromisuri și este tată cu normă întreagă pentru fiica sa în vârstă de numai trei anișori. Acesta s-a despărțit de mama copilului său, Lambada, pentru Mădălina Miu, pe care, se pare că a avut aceeași soartă.

Recent, manelistul s-a cuplat cu o brunetă focoasă pe care a cerut-o și de nevastă.

Se pare că Tznancă Uraganu este obișnuit să zboare din floare în floare, însă când vine vorba de fiica lui nimic nu mai contează. Artistul are grijă ca celei mici să nu-i lipsească nimic, ba chiar a mărturisit în cadrul unui interviu recent, că fetița a început să vorbească și îi cere numai cadouri de lux tatălui ei. Bineînțeles că Tzancă Uraganu se conformează fiecărei dorințe și îi îndeplinește orice capriciu celei mici. 

Tzancă Uraganu și fiica lui
Tzancă Uraganu și fiica lui [Sursa foto: Instagram]

Tznacă Uraganu, cadouri extravagante pentru fiica de numai trei ani 

Pentru manelist nicio femeie nu este mai importantă ca propria fiică. Tzancă Uraganu  a dezvăluit recent că fetița sa se bucură de toată atenția lui, ba chiar este determinat să-i îndeplinească orice dorință cele mici.

Artistul spune că înainte îi lua cadouri în funcție de ceea ce credea el de cuviință, însă, acum, de când copila s-a mai mărit și a început să vorbească, ea este cea care îi spune tatălui ei ce își dorește. 

Citeste si: Florin Salam este distrus de durere! A murit Babi! Va pleca de urgență în SUA- bzi.ro

Citeste si: Tzanca Uraganu se implică în protestele de stradă Video șocant

Ultimul cadou pe care i l-a făcut fetei a fost un telefon mobil și ne putem imagina că manelistul nu a făcut rabat, ci i-a luat un smartphone de ultimă generație. Acum fetița știe deja ce-și dorește și i-a spus clar tatălui său: cercei cu diamante. 

„Îi făceam eu cadouri când era foarte mică, dar acum că a început să vorbească și îmi cere ea.

Îți dai seama că primul lucru pe care îl fac ăsta e.(...) Tot îl lua pe al meu și dacă tot îl lua am zis să-i iau un telefon, că văd că-i place. După aia mi-a cerut cercei cu diamante”,  a povestit Tzancă Uraganu. 

Tzancă Uraganu și fiica lui
Tzancă Uraganu și fiica lui [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Dani Mocanu, atac incredibil la adresa ”titanilor manelelor”. Ce spune despre Vali Vijelie si Tzanca Uraganu

Știm deja că manelistul are gusturi în ceea ce privește bijuteriile fine și va alege un model luxos pentru fiica sa. Recent, manelistul s-a afișat cu noua lui cucerire și actuala logodnică, căci i-a și dat inelul. O superbă bijuterie cu o piatră mare, despre care putem crede cu certitudine că este veritabilă. 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Tzanca Uraganu a ajuns pe mâinile medicilor! Ce s-a întâmplat cu celebrul manelist: „Sunt bolnav”

Tzanca Uraganu, legătură amoroasă cu Bianca Pop?! Imaginile bombă postate pe internet: ”Să ajungă pozele la Mădălina Miu”

Tzancă Uraganu, colaborare neașteptată cu... Andreea Tonciu! Cum au fost surprinși cei doi: „O să înnebunească România!”

Luis Lazarus reacționează, după ce s-a spus că s-a infectat cu noul coronavirus: „Plătiți lumea să se vaccineze”

Veste uriașă pentru cei vaccinați cu Pfizer! E bomba momentului. Specialiștii au zis adevărul. Cât e de mare riscul

BOMBĂ! Florin Ristei, înșelat și părăsit de iubita superă pentru un bărbat super celebru! Este SCANDAL imens

În Germania se anunță un cutremur politic. Uniunea Europeană va fi înlocuită cu o „Republică Federală Europeană”?

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies