Uite ce a facut George Clooney cu banii de pe fotografiile exclusive de la nunta sa

George Clooney şi Amal Alamuddin au donat cea mai mare parte din banii încasaţi din vânzarea drepturilor de publicare a fotografiilor de la nunta lor fundaţiei de caritate Satellite Sentinel Project, pe care starul hollywoodian a înfiinţat-o în 2010 pentru a monitoriza crimele de război din Sudan.

Distribuie pe:

fara descriereActorul, în vârstă de 53 de ani, s-a căsătorit cu avocata britanică specializată în drepturile omului Amal Alamudin, în vârstă de 36 de ani, la Veneţia, weekendul trecut, informează contactmusic.com.

Fotografiile de nuntă au fost publicate în Statele Unite în revista People şi în Marea Britanie în revista Hello! - aceleaşi reviste care au publicat şi imaginile de la nunta actorilor Angelina Jolie şi Brad Pitt -, iar cea mai mare parte din banii încasaţi în urma acestor contracte au fost donaţi fundaţiei Satellite Sentinel Project.

George Clooney a înfiinţat această fundaţie de caritate în 2010, cu scopul de a monitoriza crimele de război din Sudan. Fundaţia ajută această ţară "prin intermediul unor tehnici de monitorizare prin satelit, analizează situaţiile tensionate şi oferă soluţii rapide în situaţii în care siguranţa cetăţenilor şi drepturile omului sunt încălcate".


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate