ULTIM MOMENT! Lovitură primită de Dincă în închisoare de la soție! Femeia a spus clar că nu vrea îl vadă la pușcărie

Elena Dincă a decis să stea departe de soțul ei cât timp acesta se află în arest

Distribuie pe:

Autor: Lia Popescu

Gheorghe Dincă este arestat de mai bine trei luni, după ce a recunoscut că le-ar fi ucis cu sânge rece pe cele două adolescente, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

În toată această perioadă, criminalul din Caracal a fost mutat de la un arest la altul, de la IPJ Olt la București, iar acum, este ”cazat” într-o celulă a Spitalului Penitenciarului Jilava. În mod surprinzător pentru toată lumea, niciunde, Dincă nu a fost vizitat de nimeni din familie, deși, din punct de vedere legal, avea tot dreptul! Este o realitate că atât fiica sa, Daniela, cât și ceilalți doi băieți, au evitat să dea ochii cu el, în ciuda declarațiilor publice că nu ar fi existat animozități, de-a lungul vremii, între ei.

Ca un făcut, până acum, inclusiv soția lui Gheorghe Dincă a refuzat să îl vadă pe criminalul din Caracal în arest! ”El nu a lăsat-o pe Elena să vină la închisoare, este modul lui de a o proteja sau de a nu se lăsa dominat de sentimente”, au povestit, în primă fază, persoane din preajma bărbatului.

Citeste si: S-au găsit afișele prin care Gheorghe Dincă racola victime în Caracal: „Doresc să cunosc o fată serioasă să locuiască la mine și să ne...”

Citeste si: Bărbatul care este suspectat că le-ar fi scos pe fete din casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, a fost citat de DIICOT

Citeste si: Mărturiile sfâșietoare de la locul carnagiului din Anglia, unde s-au descoperit 39 de cadavre într-un TIR

Soția lui Gheorghe Dincă a spus clar că nu vine în arest! ”Este afectată”

Acum însă, cu trecerea timpului adevărul pare să fie altul. Din ultimele informații, soția lui Gheorghe Dincă a spus clar că nu vine în arest, ea este, de fapt, cea care nu vrea să se înscrie pe lista de vizitatori. ”Este afectată de tot ce se întâmplă și dorește să se delimiteze de tot, mai ales că are și multe probleme de sănătate”, au dezvăluit surse din caz, care mai susțin și alte lucruri care îl fac viața și mai grea monstrului din Caracal. ”Nu a primit nicio vizită la pușcărie și, din acest motiv, trebuie să accepte tot ce i se oferă acolo, mai ales în privința mâncării. Dacă nu vine la el nimeni, Dincă nu are bani pe card și nu poate merge să își cumpere produse de la magazinul închisorii. Așa se face că se mulțumește cu ce i se dă, chiar dacă se plânge mereu că tot ce i se dă este acru”, au spus aceleași surse.

Elena Dincă a colaborat cu anchetatorii

Dacă soția lui Gheorghe Dincă a spus clar că nu vine în arest în arest, pe de altă parte, Elena Dincă a colaborat cu oameniii legii! Ea a vorbit cu anchetatorii și le-a dat detalii despre întoarcerea sa în țară și că, în aprilie, a mers la casa lor din Caracal, unde a observat un butoi metalic pe care bărbatul său îl avea în curte, dar și comportamentul schimbat al bărbatului său. Citește ce le-a spus femeia anchetatorilor pe știrilekanald.ro

Foto Inquam/Bogdan Dănescu

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate