kanald.ro
Actualitate
Ultimele clipe de viață ale Papei Francisc, dezvăluite chiar de medicul lui personal! Ce s-a întâmplat fix înainte să fie constatat decesul Suveranului Pontif: „Am intrat în camera lui și avea ochii deschiși. Am încercat să...”
Medicul personal al Papei Francisc a povestit ultimele clipe din viață ale Suveranului Pontif.
Medicul personal al Papei Francisc l-a văzut pe acesta pentru ultima dată sâmbătă și spune că starea lui era una bună și chiar Suveranul Pontif îi dezvăluise cadrului medical că se simte bine.
„Sâmbătă, când l-am văzut ultima dată, era foarte bine. Mi-a spus-o și el. I-am adus o tartă închisă la culoare, așa cum îi place lui. Știam că a doua zi urma să rostească binecuvântarea Urbi et Orbi și ne-am dat întâlnire pentru luni”, a declarat medicul Papei Francisc.
Luni dimineață, însă, medicul Papei a primit o veste neașteptată, aceea că trebuie să ajungă de urgență la Suveranul Pontif pentru că are nevoie de îngrijiri medicale cât mai repede posibil, fără a se gândi că tragedia ar putea avea loc.
„Luni, pe la ora 5:30, m-a sunat Strappetti: ‘Sfântul Părinte se simte foarte rău, trebuie să ne întoarcem la Gemelli’. Am alertat echipa și, douăzeci de minute mai târziu, eram deja la Santa Marta. Cu toate acestea, mi se părea greu de crezut că era nevoie de o internare.
Am intrat în camera lui și avea ochii deschiși. Am constatat că nu avea probleme respiratorii, așa că am încercat să-l strig, dar nu mi-a răspuns. Nu reacționa la niciun stimul. În acel moment am înțeles că nu mai era nimic de făcut. Era în comă.
În acea dimineață, i-am oferit o mângâiere ca ultim rămas bun”, a mai spus medicul Suveranului Pontif.
Medicul personal al Papei Francisc
Ce s-a întâmplat în timpul ultimei internări a Papei Francisc
Medicul Papei Francisc a mai dezvăluit că acesta „a cerut în mod expres să nu fie intubat în niciun caz”.
De asemenea, cadrul medical a mai precizat că: „Intubarea l-ar fi ajutat să respire, dar ar fi fost foarte greu să-l extubăm, având plămânii infectați cu virusuri, ciuperci, miceliu. Am fi prelungit viața lui doar cu câteva zile”.