
In articol:
Codin Maticiuc și-a descoperit latura artistică de ceva vreme, iar acesta își fructifică pasiunea de fiecare dată când are ocazia, în ultima perioadă fiind văzut de fani în mai multe filme și seriale. În cel mai recent proiect din care face parte, Codin interpretează rolul unui interlop bucureștean, iar printre actorii care fac parte din această distribuție se numără mai multe nume, precum Theo Rose, Carmen Tănase, dar și George Mihăiță.
De precizat este că, George Mihăiță reprezintă capul mafiei în serialul cu pricina, iar marele actor i-a cerut lui Codin Maticiuc să-i aranjeze o întâlnire cu Nuțu Cămătaru, pentru a-și putea intra mai bine în rol și pentru a cunoaște cu exactitate caracteristicile unui astfel de personaj.
Bineînțeles că, actorul a stat o perioadă bună de timp pentru a analiza comportamentul lui Nuțu Cămătaru, expresia feței, dar și felul în care vorbește, pentru a putea interpreta rolul așa cum trebuie.
„Gândește-te că l-am dus pe George Mihăiță s-l cunoască, înainte să înceapă filmările. George Mihăiță a vrut să-l cunoască și să-l vadă, el cumva nu-l juca pe Nuțu, juca un astfel de lider, de om, de putere, de așa mai departe. Și a zis: «bă, mi-ar plăcea și mie să-l cunosc, să-l văd, cum se poartă, cum se raportează, cum se uită la tine»”, a
George Mihăiță
„Actorul se duce să cunoască personajul și stau împreună și lucrează”
De asemenea, Codin Maticiuc a mai precizat că peste hotare aceste lucruri sunt normale, mai precis că actorii merg să cunoască personajul pe care îl interpretează, pentru a putea să joace pe cât de bine se poate.
De asemenea, Maticiuc a mai explicat că dacă personajul nu există, actorii merg în alte medii similare pentru a înțelege cu exactitate ce se întâmplă, de fapt, în spate rolului pe care trebuie să-l interpreteze.
„Sincer, cred că i-ar fi plăcut să aibă și mai mult timp, adică în străinătate, în toate filmele străine se întâmplă asta ani de zile. Ori dacă există cu adevărat personajul, actorul se duce să cunoască personajul și stau împreună și lucrează, dacă nu, se duce într-un mediu similar”, a mai spus Codin Maticiuc.