Un alt român a murit în Kabul, în urma unui atentat terorist! Reacția premierului Dăncilă

Un militar român a murit în Afganistan într-o explozie provocată de o maşină capcană care a fost detonată în capitala afgană Kabul, a anunţat Ministerul Apărării.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Potrivit Ministerului Apărării, militarul român se afla în timpul unei misiuni de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone din Kabul.

„Un militar român şi-a pierdut viaţa astăzi, 5 septembrie, în jurul orei 11.40, ora României, în Afganistan, în timpul executării unei misiuni de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone din Kabul”, anunţă Ministerul Apărării, printr-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, informaţii suplimentare referitoare la identitatea militarului vor fi difuzate după anunţarea familiei acestuia, conform procedurilor în vigoare.

„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă regretul pentru moartea militarului român şi este alături de familia îndoliată”, mai arată MApN.

O maşină încărcată cu explozibil a fost detonată joi în estul capitalei afgane Kabul, în apropierea zonei în care se află misiunile diplomatice străine, printre care ambasada Statelor Unite şi sediul misiunii NATO, au anunţat oficialii locali, citaţi de Associated Press.

Cel puţin zece persoane au murit şi alte 40 au fost rănite, a transmis directorul spitalului la care au fost transportate victimele.

Sursa foto: digi24.ro

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate