Ion Dragomir, un locuitor al satului Mărăcineni din Buzău, nu are o reputație foarte bună în sat, localnicii spunând despre le că bea destul de des și are un comportament agresiv.
Un bărbat de 51 de ani a ajuns cu arsuri grave la spital după ce a adormit cu țigara în gură
Conform Buzoienii.ro, bărbatul a fost la un pas de a-și viola mama, după ce a băut o cantitate considerabilă de alcool.
„S-a îmbătat, așa cum face des, și a adormit cu țigarea în gură. S-au aprins hainele, lenjeria și apoi camera în care stătea. E în stare gravă, din câte am văzut i se lua pielea de pe mâini”, a spus un vecin, conform Buzoienii.
Ion Dragomir a fost scos din flăcări de un administrator public din Buzău și de câțiva localnici.
Un bărbat a murit ars de viu după ce i-a luat foc casa în urma unui scurtcircuit
Un bărbat de 62 de ani din Arad a murit, luni dimineață, după ce locuinţa sa a luat foc.
Incendiul a fost sesizat de vecinii care au sunat la 112, însă flăcările cuprinseseră deja întreaga casă în momentul în care au ajuns popmpierii la fața locului.
„Incendiul se manifesta generalizat în cele două camere şi era propagat la acoperişul locuinţei, favorizat de observarea cu întârziere a acestuia. După localizarea şi limitarea incendiului şi pătrunderea în interior, a fost găsită o victimă decedată, un bărbat de 62 de ani, care locuia singur", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.