Un elicopter s-a prăbușit în Maramureș! Pilotul a fost găsit mort

Un elicopter K 26 s-a prăbușit în Maramureș. Pilotul a fost găsit mort lângă epava aparatului de zbor.

Distribuie pe:

Autor: A.I.

Bărbatul decedat se numește Dmitry Kostikov și s-a născut în 1971 în Belarus, în localitatea Viciebsck. Acesta a fost găsit mort de către un cioban care se afla la o stână situată în zona Socic din Săpânța.

La fața locului a sosit o echipă de criminaliști din Baia Mare. Din primele cercetări, decesul ar fi survenit în urmă cu aproximativ 24 de ore, în cursul zilei de miercuri. Până în prezent, bărbatul nu a fost identificat, scrie jurnalistul Vasile Dale pe blogul său.

Anchetatorii spun că e un elicopter tip Kamov Ka-26, de fabricație sovietic, folosit în misiuni aviochimice, în agricultură, pentru stropire cu soluții, fertilizare sau combaterea dăunătorilor. În acest caz, elicopterul ar fi putut fi folosit, cel mai probabil, la traficul cu țigări, mai ales că nu are niciun însemn de înmatriculare, spun surse din anchetă.

De altfel, elicopterul zbura clandestin în România, fără autorizație de zbor și ar fi violat spațiul aerian, susțin aceleași surse. Cadavrul pilotului era în descompunere, semn că prăbușirea a avut loc de mai multă vreme.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Sighetu Marmației, în vederea efectuării necropsiei.

”Referitor la incidentul aviatic produs pe raza comunei Săpânţa s-a întocmit dosar penal si se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj”, a declarat IPJ Maramureș.

 

Sursa foto: satumarenews.ro

 

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: