Un fost concurent de la Insulă a fost condamnat la închisoare

Un fost concurent care a luat parte la show-ul din Thailanda a fost condamnat la închisoare.

Distribuie pe:

Autor: A.V.

Adrian Boțoc, fost concurent la Insulă, partenerul Denisei, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. El a fost unul dintre cei mai controversați concurenți din Thailanda, căci a picat în ispită încă din primele ore de când a ajuns pe insulă, alături de ceilalți. El a fost a cercetat într-un dosar de purtare abuzivă.

„În baza art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen., cu reţinerea art. 76 alin. 1 C.pen. condamnă inculpatul BOŢOC ADRIAN-DANIEL, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 296 alin. 2 rap. la art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C.pen. În temeiul art. 91 C.pen. suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 C.pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 93 alin. (1) C.pen. impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere:

Citeste si: Șoc la Insulă! Un fost concurent se căsătorește cu o ispită! Prima fotografie cu cei doi amorezi împreună

Citeste si: Adevărul despre Insula! Este sau nu regizată emisiunea în care s-au despărțit atâtea cupluri? O fostă concurentă a dat cărțile pe față abia acum

Citeste si: Scandal uriaș la Insulă! Bogdan o face praf pe ispita Dana și dă cărțile pe față legat de ce s-a întâmplat înrte ei în spatele camerelor

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”, se arată în sentință, potrivit ziardecluj.ro.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate