Un fotbalist a fost implicat intr-un grav accident rutier. Era baut

Fotbalistul Dorel Stoica a fost implicat într-un accident rutier care s-a petrecut pe şoseaua de centură a municipiului Lugoj, el având o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool în aerul expirat, astfel că poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Distribuie pe:

Autor: I.M.D.

fara descriere"În urma accidentului, şoferul autoturismului a suferit răni uşoare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Întrucât acesta emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a solicitat să se supună recoltării probelor biologice, acesta refuzând", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, şoferul a intrat într-un sens giratoriu unde a pierdut controlul volanului, ieşind în afara părţii carosabile.

Conform poliţiştilor, şoferul este Dorel Stoica, acesta aflându-se la volanul unui autoturism marca Audi Q7.

Convocat de patru ori la naţională, Dorel Stoica, 35 de ani, a evoluat, printre altele, la echipele Universitatea Craiova, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi CS Turnu Severin. Ultima dată a jucat la FC Universitatea Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu. În prezent, el este fără angajament.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate