kanald.ro

Actualitate
Un milionar din România, arestat preventiv după ce a înjunghiat o femeie! Oamenii legii i-au găsit răniți într-o mașină pe DN1
Omul de afaceri prahovean Mihai Tufan, în vârstă de 47 de ani, a fost reținut, vineri, 10 aprilie, după ce și-ar fi înjunghiat angajata în mașină.
Omul de afaceri prahovean Mihai Tufan, în vârstă de 47 de ani, a fost reţinut în noaptea de joi spre vineri, după ce și-ar fi rănit propria angajată cu cuţitul. Cei doi se aflau într-o mașină pe DN1 în momentul altercației. După ce a realizat ce a făcut şi-a provocat răni cu acelaşi cuţit. Cei doi au fost găsiţi într-o maşină oprită pe DN1.
WowBiz a dezvăluit detalii dintre relația tumultoasă a lui Mihai Tufan cu Andreea Marin. Ai toate amănuntele
Mihai Tufan a fost reținut după ce a rănit o femeie cu cuţitul. Cine este femeia și de la ce a pornit scandalul
Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că femeia este angajata afaceristului Mihai Tufan. Conform aceloraşi surse, rănile femeii sunt superficiale. De asemenea, deşi iniţial s-a crezut că starea omului de afaceri este gravă, în urma consultului medical, s-a stabilit că poate fi transferat în arest.
Citeste si: Motivul halucinant pentru care doi soți din Aiud au fost amendați cu declarația în mână
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, joi seara, un apel la 112 a anunţat că o persoană aflată într-un autoturism, oprit pe DN1, pare a bolnavă sau rănită, iar la faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Secţiei 2, dar şi ai Brigăzii Rutiere. Oamenii legii au găsit în maşină un bărbat şi o femeie, ambii cu răni produse cu un cuţit, anchetatorii stabilind în urma primelor informaţii că cele două persoane au avut un conflict care a degenerat.
Mihai Tufan a refuzat să dea declarații
Cercetările au fost preluate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Serviciul Omoruri, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Anchetatorii au mai precizat că bărbatul de 47 de ani (n.red. Mihai Tufan) a lovit femeia de mai multe ori cu un cuţit, iar apoi s-a agresat, provocându-şi de asemenea răni. El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul a refuzat să dea declaraţii anchetatorilor.